FOTO Sezonul moto a început cu parada „Atenţie la motociclişti!“ - „Nu ne face plăcere să numărăm accidentele, dar au fost foarte multe anul trecut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 300 de motociclişti au participat la Timişoara la ediţia a 11-a a paradei moto din cadrul campaniei anti-accident „Atenţie la motociclişti!”, lansată de Asociaţia Timişoara Bikers.

Comunitatea moto timişoreană îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra prezenţei motocicliştilor în trafic, în condiţiile în care numai în 2017 au murit în accidente şapte motociclişti.
 

Motocicliştii s-au întâlnit în parcarea de la Heaven, iar de acolo au plecat, însoţiţi de Poliţia Rutieră, într-o paradă pe două roţi prin oraş.

Motocicliştii susţin că doresc respect în trafic.

Ne strângem în fiecare an, e o deschidere de sezon neoficială, dar în acelaş timp şi o campanie anti-accident. Importantă este contientizarea noastră, a motocicliştilor, în trafic. Eficient ar fi să fim cât mai mulţi cu motoarele, cu scuterele, toţi cei cu două roţi, iar atunci am fi mult mai vizibili. O altă chestie este respectul reciproc în trafic. Nu ne face plăcere să numărăm accidentele, dar au fost foarte multe anul trecut. Avem în fiecare an prieteni care mor. Au fost şapte morţi pe Timiş”, a declarat Sorin Stanca, reprezentant Hells Angels MC Timişoara.

image

De la ora 20.00, motocicliştii vor participa la o petrecere la clubhouse-ul Hells Angels MC din Ghiroda.

În Timişoara sunt în jur de 3.000 de motociclişti, organizaţi în diferite cluburi. “A trecut perioada boemă, acum sunt mulţi care au job-uri bune, care lucrează, îşi permit să îşi cumpere motociclete bune. Adevărul e că un mototciclist pasionat bagă toţi banii în motocicletă”, a mai spus Sorin Stanca. 

image

Campania a fost susţinută de Hells Angels MC Timişoara, Road Patrol MC Timişoara, Timişoara Bikers, Support 81 Timişoara, Freedom Crew Timisoara, Tarabostes RC Timişoara, Old Riders MF Timişoara, Black Widows MF Timişoara, Riders Firehouse Timişoara, Legacy MF Timişoara, Speed Hooligans Timişoara, Gruparea Moto Timişoara, Regimentul 13 Timişoara şi Corsarii RC Deta.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite