FOTO Regizorul austriac care a scos la lumină povestea „Măcelarului de la Timişoara” a prezentat filmul interzis de regimul Iliescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Recviem pentru Dominic”, proiectat vineri seara la Timişoara, după 25 de ani, este un omagiu pentru cei care au plecat dintre noi în decembrie 1989.

Robert Dornehelm, regizorul austriac de sorginte timişorean, a fost prezent la proiecţia filmului „Recviem pentru Dominic”, realizat după o poveste reală petrecută în timpul Revoluţiei din Timişoara. Filmul nominalizat la Globul de Aur, pentru cel mai bun documentar-ficţiune din 1990, a rulat în numeroase ţări din Europa şi America, dar în România a fost trecut la „Index” de regimul Ion Iliescu.

Acesta a putut fi văzut, vineri seara, în Sala Filarmonicii Banatului, nu înainte ca Robert Dornhelm să primească din partea primarului Nicolae Robu însemnele pentru titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei.


„În inimă şi în suflet am rămas timişorean. Am cam uitat limba în aceşti 54 de ani de când am plecat şi nu am mai putut să o vorbesc. Sunt foarte fericit şi mândru că am primit titlul de Cetăţean de Onoare a Timişoarei. Vă pot spune că Recviem pentru Dominic e cel mai important film pe care l-am făcut. Şi mă bucur că timişorenii pot vedea acest film după 25 de ani”, a declarat Robert Dornehelm.


Despre Robert Dornhelm a vorbit şi Irina Margareta Nistor, cunoscut critic de film din România, care a elogiat cariera regizorului timişorean.


„Robert Dornhelm s-a născut în 17 decembrie, o zi extrem de importantă din perioada Revoluţiei.  De mult s-a vorbit în România de filmul recviem pentru Dominic. Era considerat însă un mister. Iată că după 25 de ani el poate fi văzut de timişoreni, înainte de Bucureşti, unde va fi difuzat luni. Filmul a fost prezentat în America în 1991”, a spus Irina Margareta Nistor.  


La eveniment au participat numeroase personalităţi locale dar şi invitaţi precum ambasadorii Austriei şi al Poloniei.


Verişor cu Ioan Hollender

Robert Dornhelm a primit un frumos cadou şi din partea Comunităţii Evreilor din Timişoara, care i-au înmânat o fotografie înrămată cu bunicul regizorului, care era unul dintre cei mai importanţi membri ai comunităţii mozaice din oraş.

image


 

Robert Dornhelm este verişor cu Ioan Hollender, un alt timişorean de renume, fost director al Operei din Viena.


Nominalizări la Oscar


Regizorul Robert Dornhelm s-a născut în 17 decembrie 1947, la Timişoara. În 1961 a emigrat cu familia sa în Austria. Familia sa a fost obligată să plece din România în urma repetatelor persecuţii la care a fost supusă: tatăl său a făcut închisoare politică, iar proprietăţile din centrul Timişoarei le-au fost confiscate. Printre proprietăţile deţinute de familia Dornhelm se află şi actualul magazin Materna, din centrul oraşului.
 

Între anii 1965 şi 1967, a studiat la Academia de Film din Viena. Filmul său de debut este „The Children of Theatre Street” („Copiii teatrului din stradă” - n.r.) din 1977, pentru care a fost nominalizat la Oscar la categoria Film Documentar, în 1978. Filmul vorbeşte despre şcoala rusească de balet, Kirov, naratoare fiind Grace Kelly.

Povestea lui Dominic


Inginerul Dominic Paraschiv, supranumit pe nedrept „Măcelarul de la Timişoara” şi „teroristul”, care a murit împuşcat de soldaţi, este eroul filmului semnat de un celebru regizor austriac, născut în capitala Banatului. 

Dominic Paraschiv era prieten de copilărie cu Robert Dornhelm, care a decis să facă un film biografic în care aduce la suprafaţă vremurile de tristă amintire din timpul Revoluţiei, când au murit mulţi timişoreni nevinovaţi.
 

Inginerul Dominic Paraschiv avea să primească pe nedrept eticheta de „Măcelarul din Timişoara”,  după ce a fost împuşcat de militarii care păzeau fabrica Azur.
 

Aflat pe patul de spital, Paraschiv era prezentat opiniei publice, în acele zile sângeroase, ca „terorist”, lui s-au pus zeci de morţi din timpul Revoluţiei. Paraschiv zăcea dezbrăcat pe patul de spital, în perfuzii, cu mâinile legate şi acoperit doar cu plasa unei porţi de fotbal adusă de pe Stadionul „1 Mai” (n.r. - în prezent, Stadionul „Dan Păltinişanu”), aflat în faţa spitalului. Aşa s-au asigurat cei din jurul lui că „periculosul terorist”, aflat acum pe patul de moarte, nu va putea evada din spital. 


Citeşte şi:

„Măcelarul din Timişoara”. Filmul interzis de Iliescu despre un martir al Revoluţiei transformat de comunişti într-un casap

19 decembrie 1989. Muncitorii de la ELBA refuză să intre în secţii. Se declanşează greva. Generalul Guşă este apostrofat de muncitori

VIDEO Cum au scăpat de pedepse miliţienii şi militarii care au ucis manifestanţii la Catedrală, în 18 decembrie 1989


18 decembrie 1989. Operaţiunea Trandafirul. Mărturii din morga de la Timişoara: „Erau morţi peste tot pe coridorul întunecat“

16 decembrie 1989. „În Piaţa Maria se găsesc 1.000 de persoane. Se acţionează cu două plutoane de securitate şi 100 de miliţieni care fac ordine” Omul celor două revoluţii: printre gloanţe, la Timişoara şi la Bucureşti FOTO Kilometrul zero al Revoluţiei din 1989. Asaltul asupra Bisericii Reformate din Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite