Firmă românească omorâtă de mafia ţigănească. Din posesorul unei vile de 800.000 de euro, patronul a ajuns chiriaş într-un apartament cu două camere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima firmă de construcţii înfiinţată la Timişoara după Revoluţie a ajuns la faliment după o tranzacţie cu liderul clanului de romi Cârpaci. După şase ani de procese, firma a primit câştig de cauză, dar este prea târziu.

Februarie 2008. Timişoara este „zguduită“ de un scandal de amploare, după ce omul de afaceri sirian Jabri Tabrizi descoperă că Ionelaş Cârpaci, lider al unui clan de romi din Timişoara, încearcă să îi vândă la preţul de 600.000 de euro un teren de pe strada Romulus, care aparţine, de fapt, Primăriei Timişoara. Verificând situaţia juridică a terenului, Jabri Tabrizi avea să constate că terenul fusese luat cu acte false de la Primărie. Practic, prin interpuşi, Ionelaş Cârpaci a intrat în posesia terenului falsificând ştampile şi documente ale Primăriei, inclusiv dispoziţia de retrocedare.

Verificările realizate de Primăria Timişoara şi Oficiul de Cadastru aveau să scoată la iveală că, prin aceeaşi metodă, Ionelaş Cârpaci a pus mâna şi pe alte terenuri, unul dintre ele pe strada Ştefan cel Mare. Iar dacă în cazul terenului de pe strada Romulus tranzacţia a ajuns doar în faza de tentativă, în cazul de pe Ştefan cel Mare Ionelaş Cârpaci reuşise să îi vândă terenul companiei Italrom, prima firmă de construcţii înfiinţată la Timişoara după Revoluţie şi deţinută de Sorin Neagoe, unul din cei mai cunoscuţi ingineri constructori din Banat.

Istoria imperiului imobiliar Italrom

Fost inginer al Trustului de Construcţii Timişoara, Sorin Neagoe a ajuns până la funcţia de director al trustului, având în subordine 5.000 de oameni. După Revoluţie, a înfiinţat firma de construcţii Italrom, iar primele lucrări mari ale firmei au fost la case romilor, „pentru că ei aveau atunci bani să construiască“. Încet-încet, firma s-a dezvoltat, realizând construcţii importante din Timişoara. Sediul central al BRD din Timişoara, una din cele mai impunătoare construcţii din capitala Banatului, a fost construit de firma condusă de Neagoe. Firma de construcţii a lucrat şi pentru Guvernul Germaniei, construind la Timişoara o casă de bătrâni finanţată din fonuri germane.

În plin boom imobiliar, Italrom dezvolta propriile proiecte imobiliare. Aşa a ajuns firma să cumpere de la Ionelaş Cârpaci şi terenul de pe strada Ştefan cel Mare, zonă în care compania dezvoltase deja un proiect de succes. Chiar dacă terenul cumpărat de la Ionelaş Cârpaci (foto jos) aparţinea, în realitate, Primăriei Timişoara, firma nu a avut nicio problemă în a obţine autorizaţie de construire pentru realizarea blocului de 40 de apartamente. Cu finanţarea asigurată dintr-un credit bancar, Sorin Neagoe a început lucrul. Descoperirea falsurilor prin care Ionelaş Cârpaci a furat terenul Primăriei şi declanşarea a ceea ce avea să fie una din cele mai ample anchete împotriva mafiei imobiliare din Timişoara l-au găsit pe dezvoltatorul imobiliar cu blocul construit, rămânând doar ca apartamentele să fie intabulate şi vândute.

image

Condamnarea la moarte a firmei

Omul de afaceri a susţinut că e cumpărător de bună-credinţă şi a solicitat să fie lăsat să continue investiţia şi să vândă apartamentele urmând ca situaţia juridică a terenului să fie clarificată ulterior. Deşi a contribuit la situaţia în care s-a ajuns, eliberând autorizaţia de construcţie a blocului şi toate avizele necesare, Primăria Timişoara nu a fost de acord şi a blocat intabularea. A fost momentul în care a început şi declinul firmei care avea atunci propria bază de producţie şi peste 300 de angajaţi despre care Neagoe spune că erau printre cei mai buni muncitori în construcţii din ţară.

„Asta a fost pasiunea mea: construcţiile“, explică Sorin Neagoe investiţiile permanente făcute în firmă. Blocarea vânzării blocului construit pe strada Ştefan cel Mare şi imposibilitatea dezvoltării unui alt proiect au atras insolvenţa Italrom, după care a urmat falimentul. „Nu am putut valorifica trei milioane de euro. Oricât de rău aş fi vândut apartamentele, un milion şi jumătate de euro tot aş fi luat pe ele, ceea ce îmi permitea să continui activitatea“, susţine Sorin Neagoe.

Dreptatea a venit prea târziu

După aproape şase ani de procese, într-un dosar civil dintre Primăria Timişoara şi Italrom, judecătorii au decis, la finele anului 2015, că Neagoe poate intabula blocul construit pe terenul cumpărat de la Ionelaş Cârpaci, exact aşa cum omul de afaceri a solicitat încă de la început. De asemenea, în dosarul penal, în care Ionelaş Cârpaci, un notar public şi patru funcţionari de la Primărie şi Cadastru au fost trimişi în judecată, s-a constatat, în primă instanţă, dosarul fiind pe rol la Curtea Supremă, că Sorin Neagoe, prin firma Italrom, a fost cumpărător de bună-credinţă, iar Primăria Timişoara a fost trimisă să îşi recupereze banii pentru teren de la Cârpaci.




 

Toate aceste sentinţe vin, însă, prea târziu. Italrom a intrat în faliment, iar ceea ce a fost odată una din cele mai importante firme de construcţii din Banat a ajuns o ruină. Sorin Neagoe susţine că a încercat să-i explice fostului primar Gheorge Ciuhandu situaţia, edilul dându-i dreptate verbal, dar fără niciun rezultat concret. Patronul Italrom a mai declarat că, după schimbarea primarului, a încercat să discute problema şi cu actualul primar, dar nu a fost primit.

Neagoe are şi o explicaţie pentru care crede că a fost blocat. „Ionelaş Cârpaci e un anaflabet. El nu putea face falsurile de unul singur. A fost o trupă de la Primărie, de la Cadastru. Prin blocarea mea au făcut o escrocherie ca să se acopere ei, să arate că, uite, ei se luptă pentru blocul lui Neagoe. Nu îmi explic altfel decât o răutate. După ce ai dat autorizaţie nu poţi să dai jos un bloc de trei milioane de euro constuit în condiţii tehnice impecabile“, a declarat Sorin Neagoe pentru „Adevărul“. Omul de afaceri a mai spus că, prin blocarea sa, inclusiv Primăria a avut de pierdut pentru că nu a încasat impozitele aferente celor 40 de apartamente care ar fi fost introduse în circuitul civil. La rândul său, Secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, a declarat că Primăria trebuia să urmeze paşii pe care i-a urmat după descoperirea falsurilor, pentru că terenul aparţinea Primăriei.

Moartea firmei, un faliment personal

Chiar dacă judecătorii au decis că Italrom se poate intabula şi vinde blocul de pe strada Ştefan cel Mare, Sorin Neagoe nu mai are niciun cuvânt de spus, firma aflată în faliment fiind în administrarea lichidatorului judiciar. „Decizia care permite intabularea e dată din noiembrie şi ei nu au făcut nimic până acum. Nu mi-au dat un telefon să mă informeze. Probabil apartamentele o să se vândă la 30-40.000 de euro. Eu fără 75.000 de euro nu le-aş fi dat“, a mai spus Sorin Neagoe pentru care falimentarea firmei a însemnat şi falimentul personal, fostul magnat imobiliar rămânând şi fără o vilă estimată la o valoare de 800.000 de euro cu care a garantat un credit bancar.

Neagoe susţine că vila de peste 2.000 de metri pătraţi, construită cu materiale de cea mai bună calitate, numai granitul adus din Brazilia costând 50.000 de euro, a fost vândută cu mult sub preţul pieţei. Acum, Sorin Neagoe şi soţia sa locuiesc în chirie într-un apartament cu două camere. Dacă sentinţa prin care baştanul Cârpaci a fost condamnat la peste 10 ani de închisoare pentru înşelarea lui Neagoe va fi menţinută la Curtea Supremă, Sorin Neagoe va trebui să primească daune morale de 100.000 de euro de la Ionelaş Cârpaci. Liderul clanului de romi nu are, însă, nimic pe numele lui, ceea ce face aproape imbosibilă primirea daunelor de către Neagoe. Ionelaş Cârpaci este în prezent în libertate.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite