Final de aventură pentru Horia Colibăşanu, pe Himalaya. Momente dramatice la 6.800 de metri
0
Alpiniştii români Horia Colibăşanu, Marius Gane şi slovacul Peter Hámor au ajuns în siguranţă în Tabăra de Bază a muntelui Dhaulagiri (Nepal), după ce au fost surprinşi în cort de o avalanşă în noaptea de duminică (9/10 mai).
Alpiniştii români Horia Colibăşanu, Marius Gane şi slovacul Peter Hámor au fost surprinşi în cort de o avalanşă care a durat câteva zeci de secunde şi i-a îngropat sub un strat de zăpadă de peste un metru. A transformat ascensiunea într-o cursă contra-cronometru pentru supravieţuire.
„Nu ni s-a mai întâmplat vreodată să vină avalanşa din lateral. La un moment dat probabil zăpada a căzut peste peretele de gheaţă care ne proteja. Ne-a strivit pur şi simplu înăuntru. Am încercat să opunem rezistenţă ca să păstrăm un mic buzunar de aer în jurul gurii. (...) S-a oprit avalanşa. Era complet întuneric şi, deşi eram toţi trei în acelaşi cort, nu i-am mai auzit pe colegii mei. S-a făcut linişte. Tot ce am putut să fac a fost să caut cât de repede briceagul în buzunarul de la piept. Ştiam că aceasta e procedura în caz de avalanşă peste cort. Dacă nu tai pânza, nu ai cum să ieşi. Simţeam că se termină aerul. Am scos briceagul, am tăiat cortul. A trebuit să împing prin acel metru de zăpadă ca să ies afară. Eram foarte încărcat cu adrenalină. Am reuşit să ies cu o mână în faţă, mâna cu briceagul, (...) să respir”, a povestit Horia Colibăşanu despre incidentul dramatic petrecut la 6.800 de metri, în timpul tentativei de a deschide o rută nouă, în premieră mondială, pe creasta nord-vestică a muntelui Dhaulagiri.
„Pe baza celor întâmplate şi a prognozei de vreme am decis să oprim expediţia. Riscurile sunt nejustificat de mari şi preferăm să ne întoarcem acasă” , a adăugat Colibăşanu.
Vă mai recomandăm:
Veşti bune din expediţia Dhaulagiri 2021. Horia Colibăşanu a făcut un pas important spre premiera mondială