Fără paradă militară de Ziua României, la Timişoara. Concerte şi focuri de artificii în Piaţa Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe scena din Piaţa Victoriei vor avea loc o serie de concerte. Printre cei care vor cânta de Ziua României se află Cover Up, What’s UP şi Andra.

Anul acesta, de 1 decembrie, la Timişoara nu va avea loc obişnuita paradă militară, din faţa Prefecturii, datorită doliului decretat de Guvern pentru cele 60 de victime ale incendiului din clubul Colectiv. 

Armata a pregătit totuşi un eveniment, în Parcul Central, începând cu ora 10.00. Vor fi exerciţii demonstrative, prezentări de echipamente militare, expoziţie şi alte surprize.

Ziua României de la Timişoara va prilejui însă numeroase alte evenimente. Va avea loc şi deschiderea oficială a celei de-a IX – a ediţii a Târgului de Crăciun, chiar dacă expozanţii îi aşteaptă pe vizitatori încă de sâmbătă. De la ora 17.30, se va aprinde iluminatul festiv de sărbători în Piaţa Victoriei.

Pe scena din Piaţa Victoriei vor avea loc o serie de concerte. De la ora 17.00 concertează Timişoara Big Band. 

De la ora 18.00, Hora Unirii, spectacol folcloric Ansamblul „Timişul”, cu participarea  soliştilor: Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Stoicănescu şi Andreea Aleuşan. 

De la ora 19.00 concertează Cover Up, de la  ora 20.00 What’s UP iar de la ora 21.00 Andra. 

La ora 22.00 sunt programate focurile de artificii.

Citiţi şi:


FOTO VIDEO Seară nemaipomenită de Ziua Timişoarei cu Alice Francis şi Oceana. Mitropolia Banatului nu a aprobat focurile de artificii

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite