EXCLUSIV Povestea demnă de Cartea Recordurilor a portarului de la Clinica de Psihiatrie din Timişoara, care modelează animale în miniatură

Ioan Cjocaru, portarul Spialului de Psihiatrie „Eduard Pamfil“ din Timişoara, nu a avut parte niciodată de vreo expoziţie, niciodată nu i-au fost cumpărate operele, însă de zeci de ani se încăpăţânează să creeze în anonimat total, demn de locul său de muncă.

Abilitatea artistică a lui Ioan Cojocaru este aproape de patologic, mai cu seamă că este pusă în practică în anticamera unui loc apăsător şi trist. Ioan Cojocaru este portar-paznic-artist la Spitalului de Psihiatrie „Eduard Pamfil“, de pe strada Iancu Văcărescu. El străjuieşte intrarea într-un loc în care timpul se măsoară cu alte unităţi. Aici, la intrarea într-o lume a disperării, Cojocaru îşi pune talentul în practică. El modelează animale în miniatură demnă de Cartea Recordurilor. Unele sunt de câţiva milimetri. Le face din ghips, din lut, din plastelină sau din alte materiale. 

Ioan Cojocaru ne roagă să îi spunem „Johny“, pentru că aşa îl ştie toată lumea. „De născut m-am născut la Timişoara. Am copilărit pe Timocului. Am făcut generala nr.3, apoi generala nr.12, apoi am absolvit Liceul de Artă «Ion Vidu». Şi după aceea nu am mai făcut şcoală. Am dat la facultate, dar am căzut la Istoria artelor. Am crescut puţin mai mare, iar acum am vârsta de 53 de ani“, schiţează artistul un scurt CV.

„Johny“ Cojocaru spune că s-a născut cu arta în sânge. De la vârsta de cinci ani a început să modeleze. Făcea soldăţei, indieni, teutoni şi monştri din plastelină, pentru că oricum părinţii nu ar fi avut bani să-i cumpere jucării. La vârsta de şase ani era deja cel mai bun la modelaj. Aşa a ajuns şi la Palatul Pionierilor. 

„Atunci m-am gândit să dau la liceul de artă. Ca să trec examenul m-au pus să fac nişte boi din plastelină care urmau să fie expuşi la vizita lui Ceauşescu. Nu avea cine să le facă. Am fost unicul în liceu care modelam. E clar că eram cel mai bun“, declară „Johny“ Cojocaru. Mai târziu a ajuns să fie căutat de diferiţi sculptori din Timişoara care aveau nevoie de o mână de ajutor la cioplirea unor lucrări de dimensiuni mari.

Prima expoziţie vrea să o facă la 90 de ani

După terminarea liceului a ajuns tinichigiu. „Îmi trebuia bani pentru că eram copil sărac. Apoi am plecat la Jimbolia, la celebra fabrică Ceramica. Făceam modele de teracotă, vaze, diferite chestii pentru Bucureşti. Până în 1990 am stat acolo. În 1992 am revenit la Timişoara, la fabrica Extraceram, unde trebuia să fac modele de teracote“, a mai povestit Cojocaru.
  

Cojocaru este de o modestie enervantă. Se mulţumeşte cu harul primit şi nu face niciun efort să iasă din anonimat. 

„Am zis că o să fac prima expoziţie după 90 de ani. O singură expoziţie o să am. Oricum oamenii mai bine îşi cumpără o rudă de salam decât să dea bani pe artă. Ăia bogaţii vor pe gratis, vor doar să te fraierească. Eu când sunt la poartă tot timpul lucrez. Desenez şi modelez. Ştiţi că Van Gogh un singur tablou a vândut cât era în viaţă. Asta e un dar dat de Dumnezeu”, susţine artistul-portar, mulţumit cu viaţa pe care o are.  

Cojocaru realizează cu un talent deosebit orice fel de animal în miniatură, de la dimensiunea unei cutii de chibrituri la cele de câţiva centimetri. El ciopleşte în plastelină, ghips sau lut, fără să se uite la ce face. Poate realiza un elefant, un tigru, o maimuţă sau un cal cu mâna în buzunar, fără să vadă, iar totul durează câteva secunde. 

De nouă ani portar la „glumeţi“

Cariera de portar a început-o la fabrica Azur. Apoi a ajuns să păzească intrarea la Spitalul Judeţean, timp de 15 ani. „De nouă ani sunt aici la «glumeţi». Nebunii nu sunt în spital, sunt pe stradă. Ca portar am văzut multe şi ştiu multe. Pot să le spun deja diagnosticul. Vin cu depresii, cu atacuri de panică, tentative de sinucidere, drogaţi, alcoolici, chestii cutare. Eu intru în lumea lor”, susţine Ioan Cojocaru.

În 30 de ani a realizat peste 200.000 de animale în miniatură. Nu a păstrat aproape nimic pentru că materialele din care erau făcute sunt perisabile, se usucă şi se crapă. 

„Am primit acum un material foarte fain din America. Cei de la General Motors folosesc acest material pentru modelarea prototipurilor. Acum am început să păstrez piesele”, explică Cojocaru. De ce animale? „Animalele sunt câteodată mai inteligente ca oamenii. Şi sunt foarte blânzi. Chiar dacă viaţa de junglă e foarte grea”, explică „Johny”.

„Johny” realizează un elefant de patru centimetri sub 30 de secunde. Cel din imagine este modelat cu degetele făra instrumente. 

Sprijin de la un artist revenit din America

Artistul timişorean Adrian Ioniţă, care a locuit vreme de 25 de ani în America, a revenit definitiv în România. Acesta l-a întâlnit pe Cojocaru după foarte mulţi ani.
 

„I-am recunoscut tot timpul talentul. Probabil din cauza conjuncturii, nu are acel caracter de a fi oportunist, a fost un copil candid în ce făcea. Ca orice copil s-a risipit. Copiii nu sunt interesaţi de ce fac. Problema mai era că lutul este foarte perisabil. Pentru prima dată a reuşit să îngheţe aceste lucrări cu materialul adus de mine”, a declarat Adrian Ioniţă, care a promis că îl va sprijini pe Cojocaru să fie promovat aşa cum merită. 

„Îl voi sprijini să iasă din anonimat. Este un talent natural. La americani este foarte apreciat acest talent faţă de ceea ce este învăţat şi artificial. Acolo ar fi ajuns repede să fie cooptat de câteva instituţii care se ocupă de merchandising, cadouri şi jucării. În mod sigur ar fi câştigat foarte bine. Aici nu ştiu dacă există interes. Poţi să fii un geniu şi să treacă lumea pe lângă tine.În primă fază, vreau să îl introduc în circuitul expoziţional din Timişoara. Apoi vom mai vedea”, a mai declarat Adrian Ioniţă.