EXCLUSIV Cazul unui procuror DNA, şicanat de primărie la construirea casei, arată cum pot deveni mii de oameni simpli victimele unui sistem bolnav

Cazul procurorului DNA Timişoara, şicanat la construirea casei, scoate la iveală un abuz căruia pot să îi cadă victime oamenii simpli FOTO Daniel Dancea

Cererea de recuzare a procurorului DNA Cirprian Dorobanţu din dosarul care vizează finanţarea ilegală a echipei de fotbal Poli Timişoara din perioada în care echipa era patronată de Marian Iancu scoate la iveală o situaţie extrem de interesantă, care poate fi considerată chiar un abuz. Mai exact, acest caz demonstrează cum poţi muri cu dreptatea în mână pentru că aşa vrea un funcţionar.

Anchetat pentru abuz în serviciu în dosarul care vizează finanţarea ilegală a echipei de fotbal Poli de către Primăria Timişoara, în perioada în care echipa era patronată de Marian Iancu, secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, cunoscut în oraş ca omul de semnătura căruia a depins tot ce s-a construit în Timişoara ultimilor 20 de ani, a depus o cerere de recuzare a procurorului de caz de la DNA Timişoara, Ciprian Dorobanţu. Cojocari a invocat faptul că în trecut, când a solicitat o autorizaţie de construire a casei şi una de branşament la reţeaua electrică, procurorul a avut un conflict cu primăria care a refuzat într-o primă fază să emită autorizaţiile.

Dincolo de dosarul instrumentat de procurorul Dorobanţu, care poate avea o evoluţie cel puţin interesantă, dacă se dovedeşte că Ioan Cojocari nu a semnat contractul, în timp ce procurorul spune că a semnat, cazul conflictului dintre procurorul Dorobanţu şi Primăria Timişoara scoate la iveală o situaţie despre care s-a vorbit foarte mult în oraş: beţele în roate (avize negative) puse de primărie atunci când vrea să te încurce şi unda verde (avizele pozitive) atunci când primăria vrea să te descurce. Iar cazul procurorului Dorobanţu demonstrează că dacă eşti un om simplu, care nu are nici cunoştinţe juridice şi nici forţa de a te lupta cu un sistem bolnav, eşti victimă sigură.

Când s-a vrut, s-a putut

În cazul de faţă, procurorul DNA Ciprian Dorobanţu şi soţia acestuia au solicitat în 29 septembrie 2010 eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o casă în regim P+M şi un gard de împrejmuire.  Potrivit secretarului Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, cererea de eliberare a autorizaţiei de construire a fost avizată într-o primă fază negativ pentru că proiectul lui Dorobanţu încălca Regulamentul Local de Urbanism, care prevede că distanţa faţă de proprietatea vecină trebuie să fie de cel puţin 1,9 metri, indiferent dacă locuinţa are sau nu prevăzute geamuri pe partea respectivă.  În cazul lui Dorobanţu, proiectul prevedea o distanţă mai mică de un metru.

După o serie de adrese între procuror şi primărie, în urma cărora s-a renunţat la geamuri, dar distanţa a rămas aceeaşi, în februarie 2011 a fost eliberată autorizaţia de construcţie. Potrivit secretarului Cojocari, problema distanţei nu a fost rezolvată, rămânând mai mică decât cea prevăzută în Regulamentul Local de Urbanism, dar autorizaţia a fost emisă în baza unor prevederi din Codul Civil care îi dădeau dreptate lui Dorobanţu. Cu alte cuvinte, în baza unei legi naţionale, procurorul avea dreptul să primească autorizaţia de construire, dar a fost blocat iniţial, invocându-se un regulament local, obţinându-se documentaţia abia ulterior.

Repriza a doua, jucată după acelaşi scenariu

Câteva luni mai târziu, Ciprian Dorobanţu a depus o nouă cerere pentru eliberarea unei autorizaţii de construcţie la Primăria Timişoara, de această dată pentru realizarea branşamentului la electricitate. Şi de această dată procurorul DNA a fost şicanat, cererea sa fiind respinsă pe motiv că solicitarea de eliberare a autorizaţiei de construire este semnată doar de Ciprian Dorobanţu, lipsind semnătura soţiei, coproprietar al locuinţei pentru care se solicita branşamentul, şi un CF al drumului din zonă.

Refuzul primăriei a fost justificat tot printr-un articol al Regulamentului de Urbanism care prevede că „solicitarea emiterii unei autorizaţii de construire/desfiinţare se poate face fie direct de către deţinătorul/deţinătorii titlului asupra imobilului sau de investitori, fie prin intermediul unui împuternicit”. Această prevedere a fost interpretată în sensul în care, dacă sunt doi proprietari soţ-soţie, cererea trebuie semnată de ambii membri ai familiei.

Ultimatumul dat de procuror

În urma acestui refuz, procurorul DNA a formulat o adresă către Primăria Timişoara în care arăta că, pe lângă faptul că nu i s-au emis răspunsurile în termenul prevăzut de lege, refuzul de eliberare a autorizaţiei pentru branşament din cauza lipsei semnăturii soţiei este un abuz, motivul invocat nefiind altceva decât „o invenţie”. De altfel, procurorul a arătat, citând un articol din Codul Familiei, că semnătura unui singur soţ pe cererea de eliberare a autorizaţiei este suficientă.

„Invocarea lipsei semnăturii soţiei de pe cererea formulată de subsemnatul încalcă flagrant legea şi anulează practic principiul anterior menţionat, mandatul tacit reciproc de reprezentare legal instituit nefiind limitat în niciun fel de către soţia mea, ci practic a fost înlăturat de către dumneavoastră prin inventarea unui nou concept de desfăşurare a relaţiilor de familie ce implică aprobarea expresă de către unul dintre soţi a activităţilor şi actelor întreprinse de celălalt soţ cu privire la bunurile comune”, se arată în adresa transmisă de Dorobanţu Primăriei Timişoara. Referitor la lipsa CF-ului pentru drum invocată de primărie, Dorobanţu a arătat că acesta este drum public al cărui proprietar este Primăria Timişoara, situaţia drumului trebuind astfel să fie cunoscută de primărie fără a i-o mai prezenta altcineva.

În finalul adresei, procurorul DNA cere ca argumentele sale să fie luate în considerare şi autorizaţia să fie emisă în 48 de ore. „Bazat pe aceste aspecte (n.r. argumentele aduse în favoarea sa) vă solicit ca în termen de 48 de ore de la înregistrarea prezentei cereri să procedaţi la redactarea şi eliberarea autorizaţiei de construire solicitată de mine pe care o voi ridica după  expirarea termenului de anterior menţionat de la Camera 12 a instituţiei dumneavoastră, urmând ca în caz contrar să mă adresez instituţiei abilitate pentru constatarea încălcărilor legislaţiei şi stabilirea persoanelor vinovate de acele încălcări”, se mai arată în adresa transmisă primăriei de Ciprian Dorobanţu. Ce or fi simţit angajaţii Primăriei Timişoara când au cititi ultimatul dat de procurorul DNA şi ameninţarea cu sesizarea „instituţiei abilitate pentru constatarea încălcării legislaţiei şi stabiliea persoanelor vinovate” nu ştie nimeni, dar un lucru e cert. Autorizaţia de construcţie a fost emisă.

Întrebat dacă primăria a comis un abuz atunci când a refuzat să elibereze autorizaţia sau când a eliberat-o, responsabilul de legalitatea actelor care ies din primărie, secretarul Ioan Cojocari, a declarat că…în niciunul din cazuri. „Nu e niciun abuz. Dânsul a avut dreptate pe Codul Civil şi noi am avut dreptate pe Regulamentul de Urbnism. Când ai procedat cu toată lumea cealaltă la fel (n.r. s-a luat în calcul regulamentul de urbanism), ce abuz să fie? În toate celelalte cazuri a fost aplicat regulamentul de urbanismn pentru că nimeni nu a contestat. Nu era niciun abuz dacă nu îi dădeam şi nu e niciun abuz nici că i-am dat. Noi am avut un regulament şi lumea l-a respectat. Dânsul a zis că nu vrea să respecte regulamentul şi vrea să meargă după Codul Civil, după care avea dreptate”, a spus Cojocari potrivit căruia cetăţenii care au fost „trataţi” în baza Regulamentului Local de Urbnism nu sunt în niciun fel discriminaţi pentru că ei s-au conformat cerinţelor din Regulament fără a se opune  acestuia.

Cazul conflictului dintre Primăria Timişoara şi procurorul Dorobanţu, ieşit la iveală odată cu cererea de recuzare a procurorului din dosarul „Poli”, demonstrează că procurorul DNA avea dreptate şi ar fi fost îndreptăţit să primească autorizaţiile solicitate, dar ar fi „murit” cu dreptatea în mână dacă nu ar fi ştiut legea şi nu ar fi luptat pentru a-şi apăra punctul de vedere. De asemenea, cazul demonstrează că mii de cetăţeni simpli, care nu ştiu legislaţie sau pur şi simplu nu au timp şi nervi pentru a lupta cu un sistem bolnav, pot cădea victimele unor funcţionari care interpretează legislaţia după bunul plac.

În altă ordine de idei, să presupunem că procurorul Ciprian Dorobanţu (sau oricine altcineva), în momentul în care i-a fost avizată cererea negativ, nu ar fi transmis primăriei o adresă oficială în care îşi expune punctul de vedere, ci s-ar fi dus să-i sesizeze problema vreunui şef din primărie. Este lesne de înţeles că „domnul Dorobanţu” ar fi fost primit „cu tot respectul” şi, probabil, i s-ar fi spus chiar că, „în mod normal, cererea dumneavstră nu poate fi aprobată pentru că încalcă Regulamentul Local de Urbanism, dar…pentru dumneavoastră se poate găsi o soluţie”. Într-o astfel de situaţie,  funcţionarul lasă impresia că a făcut un favor, deşi în realitate nu este aşa, iar beneficiarul soluţiei găsite va fi fericit că i s-a rezolvat problema, rămânându-i dator funcţionarului căruia, la nevoie, i se poate întoarce „favorul”.