Dominic Fritz: În Timişoara, nu mai sunt disponibile paturi de terapie intensivă. Personalul medical e epuizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dominic Fritz s-a întâlnit cu medicii de la "Victor Babeş" FOTO Facebook/Dominic Fritz
Dominic Fritz s-a întâlnit cu medicii de la "Victor Babeş" FOTO Facebook/Dominic Fritz

Dominic Fritz, aflat în izolare la domiciliu după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus, doreşte să se urgenteze învestitura sa în funcţie de primar al Timişoarei.

Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei, a avut, marţi, o întâlnire cu medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase, dar şi cu prefectul Liliana Oneţ, pentru a se pregăti de bătălia din prima linie. Pentru a putea lua decizii rapide, Fritz cere ca învestitura sa să se producă în cel mai scurt timp pe care-l prevede legea, astfel încât să preia atribuţiile de primar.

“Am aflat că m-am întâlnit cu o persoană, confirmată ulterior ca pozitivă, exact când mă pregăteam să vă povestesc despre întâlnirile de ieri, care au avut ca temă tocmai pregătirea sistemului public pentru a gestiona creşterea cazurilor de COVID-19 la Timişoara. Am discutat subiectul cu doamna prefect Liliana Oneţ, cu Flavius Cioca, director Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Cristian Oancea de la Spitalul Victor Babeş şi cu medicul Virgil Musta, şeful secţiei de Boli Infecţioase, al aceluiaşi spital.

În Timişoara, nu mai sunt disponibile paturi de terapie intensivă. Personalul medical, care lucrează din martie fără pauză, este epuizat. Deşi la Timişoara avem între timp capacitate de testare PCR foarte bună, va fi nevoie să se achiziţioneze teste speciale, pentru a diferenţia COVID-19 de virusurile sezoniere. 

Sunt necesare şi unele schimbări de legislaţie, în contextul supraaglomerării spitalelor COVID 19 şi de suport, pe care le voi susţine în discuţiile pe care le voi avea cu decidenţii din Bucureşti. 

Sistemul de sănătate local are nevoie de decizii rapide - atât administrative, cât şi legale. De aceea este de dorit ca învestitura să se producă în cel mai scurt timp pe care-l prevede legea astfel încât să preiau atribuţiile de primar şi să intervenim cu soluţii. Sunt încrezător că am început cu bine cooperarea instituţională pe această provocare uriaşă care este criza COVID.

Dincolo de politică şi administraţie, nu vom putea limita extinderea comunitară a virusului dacă nu fiecare dintre noi se comportă cu responsabilitate. Trebuie să ne protejăm. Am învăţat, din propria experienţă, că putem să avem o viaţă normală dacă purtăm masca în spaţii închise sau aglomerate, păstrăm distanţa şi dacă ne mutăm mai multe activităţi afară sau în spaţii foarte bine aerisite, cât se poate”, a scris Dominic Fritz, pe pagina sa de Facebook.


Vă mai recomandăm:

Dominic Fritz a primit rezultatul testului pentru COVID-19: „Voi rămâne în autoizolare până la un al doilea test”
 

Vizita lui Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”
 

Dominic Fritz a intrat în izolare: „Luni m-am întâlnit cu o persoană care a aflat aseară că are COVID-19”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite