Deputatul timişorean Ovidiu Ganţ: „E inadmisibil că Darius Vâlcov nu a fost demis imediat de către prim-ministrul României”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ovidiu Ganţ, reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România, a transmis un mesaj politic, miercuri dimineaţa, în plenul Camerei Deputaţilor.

Timişoreanul Ovidiu Ganţ a reacţionat în urma ultimelor atacuri lansate de membri PSD la adresa minorităţii germane din România.

„În ultima perioadă, o serie de membri PSD au reluat atacurile mizerabile la adresa minorităţii germane şi a reprezentantului ei legitim în Parlament, Guvern şi relaţii internaţionale, Forumul Democrat al Germanilor din România.

Aceste calomnii ordinare au început în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014 şi continuă până azi. Efectul lor se resimte în societatea românească, inducând o stare conflictuală, instigând populaţia la ură şi discriminare pe criterii etnice împotriva minorităţii germane. Totodată, ele compromit imaginea internaţională a ţării noastre şi relaţiile bilaterale cu Republica Federală Germania.

Ultimul care şi-a permis asemenea calomnii ocupă funcţia de consilier de stat şi se numeşte Vâlcov Darius Bogdan. Consider inadmisibil faptul că nu a fost demis imediat de către prim-ministrul României, Viorica Vasilica Dăncilă, căreia îi solicit imperativ acest lucru. Totodată, cer prim-ministrului Dăncilă să ia atitudine faţă de membrii executivului care au asemenea exprimări, cum ar fi, de exemplu, Vasilescu Olguţa Lia, ministrul muncii.

Totodată, cer public PSD şi în primul rând preşedintelui acestui partid, Liviu Dragnea, să se delimiteze de declaraţiile unor asemenea membrii, inclusiv cele ale fostului ministru Pop Liviu. Sper că susţinerea arătată public numitului Vâlcov Darius Bogdan, în sensul că nu ar fi necesară demiterea acestuia, să fi fost o scăpare de moment a preşedintelui PSD, şi nu o susţinere morală a afirmaţiilor acestuia.
 

Acest gen de afirmaţii şi atacuri nu au nicio legătură cu social-democraţia europeană, fiind mai degrabă specifice unor partide de sorginte bolşevică. De aceea, îmi exprim speranţa că membri onorabili ai PSD vor condamna acest gen de afirmaţii ticăloase, contribuind astfel la o Românie democratică, caracterizată prin relaţii interetnice exemplare, aşa cum le consacră Constituţia ţării noastre şi cum au fost până de curând”, a declarat Ovidiu Ganţ.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite