Cum se previn rinitele, cele mai iritante alergii de primăvară. „Există nişte aparate cu care se face lavajul nazal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăvara este sezonul în care alergicii sau cei predisuşi la alergii încep să îşi facă probleme. Iată câteva sfaturi pentru cei afectaţi de alergii, oferite de medicii din Timişoara.

Primăvara, când apar florile, sunt anumite persoane predispuse la diverse alergii. Se cunosc ca persoane alergice, abia aşteaptă să treacă acest sezon. Încep să strănute, să-i mănânce nasul, să li se înfunde nasul, să lăcrimeze. Sunt persoane dependente de medicamente, de picături nazale, care îi ajută să poată să respire în acestă perioadă. Alţii sunt mai irascibili, nu reuşesc să doarmă foarte bine.

Alergia apare când organismul consideră că poluentul cu care a intrat în contact este foarte agresiv. Reacţionează cumva exagerat la el. Nu este o reacţie normală a organismului, ci o hiper-reacţie a organismului. Nu înseamnă că avem imunitatea scăzută. Dimpotrivă, organismul a reacţionat mai mult decât era necesar”, a declarat, pentru Adevărul, medicul Ioana Vârtosu.

Sunt câteva sfaturi care ar putea să îi ajute puţin. „Sezonul acesta al alergiilor este mai neplăcut pentru cei mai sensibili. Pentru a trece mai uşor peste această perioadă, este important ca oamenii să aibă grijă la igiena nazală. Există nişte aparate cu care se poate face lavajul nazal. Adică să ne spălăm nările, astfel încât poluenţii din cadrul nărilor să nu rămână prea mult în contact cu mucoasa nazală, să nu producă această reacţie foarte mare. În rest, există medicamente, pastile, siropuri, medicamente homeopate, care să ajute ca această perioadă să nu fie atât de tragică”, a mai spus Ioana Vârtosu.
 

Nici copiii nu sunt feriţi de alergii, mai ales că în această perioadă încep să zburde la iarbă verde şi prin parcuri. „Numărul cazurilor raportate a crescut în ultimii ani. Explicaţiile le caută specialiştii. La noi în România vorbim şi de nepăsarea vizavi de culturile de ambrozie, ţările vecine au nişte politici bine structurate, pe care la noi, bineînţeles, nu le regăsim. Contactele cu alergenii gen polen este foarte greu să fie evitate. E normal să îţi desfăşori activitatea cu copilul tău cât mai mult în aer liber. Aşa că părinţii trebuie să ştie că o alergie, fie respiratorie, noi îi spunem rnită sezonieră, sau e dublată de manifestări la nivelul pielii, urticariene, să se prezinte rapid la cabinetul medicului de familie. Dacă această patologie este cunoscută şi nu este în formele ei extremd e grave, poate fi ţinute în frâu cu medicamentele numite histaminicie”, a declarat medicul Mihai Gafencu, de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.
 

Sunt o problemă şi alergiile alimentale, în special în rândul celor care călătoresc şi au parte de diverse experimente culinare. „Am avut de curând alergii la ceva ce nu se mânca în mod clasic în România, la fructe de mare. În afară de situaţiile de urgenţă, când sufocarea se produce prin edem la nivelul căilor respiratorii, toate pot fi controlate de o medicaţie administrată de medicul de familie, de medicul generalist sau de camere de gardă”, a mai afirmat Mihai Gafencu.

  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite