Cum ne omoară la propriu lipsa infrastructurii. Traseul pe care numărul morţilor în accidente rutiere s-a redus la jumătate după deschiderea autostrăzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe cifre comunicate de Poliţia Română la solicitarea „Adevărul” confirmă că lipsa autostrăzilor ne omoară cu zile. „Adevărul” a solicitat o situaţie a numărului de persoane decedate pe două rute traversate acum de autostradă. Cifrele arată că pe unul dintre trasee numărul persoanelor decedate s-a redus la jumătate după deschiderea autostrăzii.

Tronsonul de autostradă Timişoara – Arad a fost inaugurat în decembrie 2011, preluând mare parte din traficul de pe drumul naţional care face legătura între Timişoara şi Arad. Odată cu deschiderea celorlalte tronsoane de autostradă (Timişoara – Lugoj, Lugoj – Margina, Arad - Nădlac), numărul maşinilor care circulă pe tronsonul Arad – Timişoara a crescut şi mai mult, A1 preluând, practic, mare parte din traficul de pe  DN 7, ruta Deva – Arad – Nădlac.

Pentru a vedea influenţa autostrăzii Arad – Timişoara asupra numărului accidentelor rutiere mortale petrecute pe ruta dintre cele două oraşe, „Adevărul” i-a solicitat Poliţiei Române să comunice numărul persoanelor decedate pe A1 Timişoara – Arad în perioada 2012 – 2018 (de la deschiderea autostrăzii până în prezent). De asemenea, am cerut Poliţiei Române să ne comunice numărul persoanelor decedate în aceeaşi (2012 – 2018) pe Drumul Naţional 69 care face legătura între Timişoara şi Arad.

Pentru a face o comparaţie cu situaţia dinainte de deschiderea autostrăzii, am cerut Poliţiei Române să ne comunice numărul accidentelor petrecut pe DN 69 pentru acelaşi număr de ani dinainte de deschiderea autostrăzii, asta însemnând perioada 2005 – 2011.

Cifrele comunicate de Poliţia Română arată că înainte de deschiderea autostrăzii, în perioada 2005 – 2011, pe DN 69, singurul drum de legătură dintre Timişoara şi Arad, au avut loc 61 de accidente mortale în care au murit 84 de persoane:

În perioada 2012 – 2018, de când a fost deschisă şi autostrada Arad – Timişoara, între cele două oraşe s-a circulat pe două rute: DN 69 şi A1. Cifrele comunicate de Poliţia Română la solicitarea „Adevărul” arată că în şase ani de la deschiderea autostrăzii numărul celor care au murit în accidente rutiere petrecute între cele două oraşe este de două ori mai mic decât numărul morţilor pe ruta Timişoara-Arad în cei şase ani dinainte de deschiderea autostrăzii.

Concret, între 2012 şi 2018, pe DN 69 Timişoara-Arad au avut loc 69 de accidente rutiere grave. În aceste accidente 59 de persoane au fost grav rănite şi 28 au murit. În aceeaşi perioadă, pe A 1 Timişoara-Arad au avut loc 51 de accidente rutiere grave, soldate cu rănirea gravă a 49 de persoane şi decesul a 18 persoane. Astfel, între 2012 şi 2018, pe ruta Timişoara-Arad (ambele trasee) au murit în accidente rutiere 46 de persoane.

Persoane decedate în accidente rutiere între Timişoara şi Arad:

  • Înainte de deschiderea autostrăzii: 84 decese (DN69)
  • După deschiderea autostrăzii: 46 decese (28 - DN 69, 18 - A1)


Situaţia de pe ruta Timişoara – Lugoj

„Adevărul” a solicitat Poliţiei Române şi o situaţie a accidentelor rutiere mortale care au avut loc pe ruta Timişoara – Lugoj înainte şi după deschiderea autostrăzii Timişoara – Lugoj (A1+A6), care a avut loc în urmă în urmă cu doi ani. Concret, potrivit datelor comunicate de Poliţia Română, în perioada 2013 – 2015, pe DN6 au avut loc 35 de accidente mortale în care şi-au pierdut viaţa 43 de persoane.

După deschiderea autostrăzilor A6 şi A1, pe ruta Lugoj-Timişoara, atât pe autostradă cât şi pe DN 6 au avut loc 37 de accidente mortale în care au murit 44 de persoane. Dintre aceste victime, trei au murit pe A6 şi 41 de persoane au decedat în accidente produse pe DN 6. De la deschidere până în prezent, pe tronsonul de autostradă A1 Timişoara-Lugoj nu a fost înregistrat niciun accident mortal.

Analizând cifrele, se poate constata că în cei doi ani de la deschiderea autostrăzii numărul persoanelor decedate pe ruta Timişoara-Lugoj a fost aproximativ acelaşi cu numărul de persoane decedate înainte de deschiderea autostrăzii, cu menţiunea că din cele 44 de persoane decedate pe ruta Timişoara-Lugoj după deschiderea autostrăzii, 41 au murit pe drumul naţional.

Persoane decedate între Lugoj şi Timişoara (drum naţional şi autostradă)

  • Înainte de deschiderea autostrăzii: 43 persoane decedate (DN6)
  • După deschiderea autostrăzii: 44 persoane decedate (41- DN6, 3 – A6)

Fost comisar-şef în cadrul Poliţiei Rutiere, Nicolae Istrat a arătat că o cauză pentru care numărul accidentelor rutiere petrecute între Lugoj şi Timişoara pe DN 6, după deschiderea autostrăzii, ar fi aceea că autostrada a preluat în cea mai mare parte traficul greu de pe DN 6, multe din maşinile mici care circulau pe drumul naţional continuând să circule pe aici pentru a evita ocolul pe A6.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite