Cum a fost instaurată prima administraţie românească la Timişoara, în urmă cu 98 de ani

Cum a fost instaurată prima administraţie românească la Timişoara, în urmă cu 98 de ani

Timişoara 3 august 1919 FOTO Banatul în anii primei mari conlagratţii mondiale

3 August este Ziua Timişoarei prin Horărârea de Consiliu Local din 1999. Prin această hotărâre, se marchează ca zi a oraşului, momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919 şi instaurarea primei administraţii româneşti din istoria oraşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sfârşitul primului Război Mondial a însemnat prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, una dintre Puterile Centrale pierzătoare. Conferinţa de Pace de la Paris, din 18 ianuarie 1919, urma să aducă lumii o nouă configuraţie politică, economică şi teritorială. 
 
Au urmat discuţii tensionate între Regatul României şi cel al Regatului Sârbo-Croato-Sloven. Fiecare dorea alipirea integrală a Banatului istoric. A mai existat un curent, cea în care Banatul să devină republică. Otto Roth a încercat să facă din Banat o republică independentă. O altă variantă era să rămână în cadrul Ungariei, dar cu o largă autonomie.
 
„Legat de prezenţa României la Conferinţa de Pace, trebuie precizat faptul că, încă din ajunul deschiderii lucrărilor sale, se ridicaseră unele voci care îi contestau dreptul de cobeligerant. Motivaţia invocată se referea la semnarea păcii de la Buftea-Bucureşti şi la neparticiparea SUA ca parte la tratatul din 1916... Ocuparea celei mai mari părţi a Banatului de către unităţi militare ale armatei sârbe şi măsurile represive luate împotriva unor fruntaşi români, a determinat Guvernul de la Bucureşti să înceapă o campanie de propagandă împotriva fostului aliat. Autorităţile române acuzau Serbia că terorizează românii din Banat şi că împiedică reîntoarcerea acasă a delegaţiilor care luaseră parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia”, scrie istoricul Vasile Dudaş în „Banatul în anii primei mari conflagraţii mondiale”.
 
Omul politic român Take Ionescu a fost cel care a propus premierului sârb Nikola Pasici un arbitraj amical, de împărţire a Banatului între cele două ţări.
 
„Theodor Emandi, unul din colaboratorii ai lui Take Ionescu, referindu-se la această problemă, consemna că omul politic voia <să ne împăcăm între noi asupra graniţelor, aşa ca să nu lăsăm pe alţii să ni le impună, căci, socotea el, mai bună era lucrarea unei împăciuiri prieteneşti decât aceea a unei judecăţi, care, adesea, este nedreaptă pentru amândouă părţile>”, mai consemnează Vasile Dudaş. 
 
Premierul Ion I.C.Brătianu nu s-a împăcat niciodată cu această propunere, luptând până la final ca România să preia întreg Banatul.
 
Armata sârbă ocupă provincia, ca trupă eliberatoare 
 
Sârbii au răspuns că statul lor nu a fost angajat prin Alianţa din 1916 şi că trupele lor ocupau Banatul la cererea Marelui Stat Major francez. Astăzi se vorbeşte la modul peiorativ despre prezenţa trupelor sârbe la Timişoara. În realitate generalul Franchet d’Esperey ordonase unităţilor militare sârbeşti să ocupe provincia, ca trupe eliberatoare.
 
 
În decembrie 1918, în Timişoara au intrat primele unităţi militare franceze. Erau unităţile coloniale din Maroc şi Algeria, care înlocuiau unităţile sârbe.
 
Divizarea Banatului şi preluarea dministraţiei româneşti la Timişoara
 
Au fost negocieri dure pentru Banat. Meciul românilor şi sârbilor a fost arbitrat de americani, francezi şi britanici. Într-un final, Comisia Teritorială, acceptă propunerile experţilor englezi potrivit căreia linia de demarcaţie pornea de la gurile Mureşului şi în linie diagonală ajungea la Dunăre la vest de Baziaş. În cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, în 22 iunie 1919, Consiliul Suprem decide divizarea Banatului.
 
„La 27 iulie 1919, ultimele subunităţi militare sârbe au părăsit oraşul Timişoara. A doua zi dimineaţa, însoţit de generalul De Tournadre şi de dr.G.Crăciun, dr.Aurel Cosma, în calitate de prefect, s-a prezentat la Primăria oraşului, care funcţiona în Piaţa Libertăţii. Cu acest prilej, el l-a informat pe primarul Geml Jozsef că a preluat administraţia judeţului, interimatul oraşului şi l-a somat, totodată, să-şi continue în condiţii normale activitatea alături de toţi colaboratorii. Membri delegaţiei s-au deplasat apoi într-un elegant automobil pavoazat cu drapelel Franţei şi României, la sediul Prefecturii. Aici, ei au constatat că fostul prefect Martin Filipon, instalat de administraţia sârbă la 20 februarie, părăsise deja localitatea. În această situaţie, a fost luată legătura cu locţiitorul acestuia, subprerfectul Ferenczi Sandor. Ca şi în cazul primarului, şi lui i s-a adus la cunoştiinţă că începând cu acea zi, în judeţ fucţiona noua administraţie românească”, a mai scris Dudaş.
 
Aurel Cosma, primul prefect român
 
Conform dispoziţiilor Consiliului Dirigent, în dimineaţa zilei de 2 august 1919, de la Arad au sosit, cu un tren special, 480 de jandarmi români. A urmat încă un detaşament de jandrami de la Lugoj.
 
În 3 august au sosit ostaşii primelor unităţi operative ale Armatei regale române. La ora 8.30, ostaşii români, conduşi de câteva sute de călăreţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, au fost întâmpinaţi de un public numeros. Aceştia s-au oprit în Piaţa Domului, care de atunci se numeşte Piaţa Unirii. Primarul Geml şi subprefectul Ferenczi i-au primit pe militar, conform tradiţiei, cu pâine şi sare. La ora 17 avea să sosească la Timişoara şi Ion I.C.Brăteanu, care deţinea funcţia de premier al României.

 
În dimineaţa zilei de 12 august 1919, generalul de Tournadre, însoţit de ultimii militari francezi, a părăsit Timişoara, încetând astfel prezenţa trupelor franceze în Banat...
 
Noul prefect, Aurel Cosma, a transmis o Proclamaţie, prin care cere locuitorilor de naţionalitate română să „respecte fără nicio rezervă drepturile celorlalte popoare, ca, în schimb, şi ale sale să fie respectate de către acelea şi să trăiască în armonie frăţească cu toţi conlocuitorii acestor ţinuturi ale frumosului şi de Dumnezeu binecuvântatului nostru Banat”.
 
Prefectul Aurel Cosma a anunţat că toată administraţia este în mâna autorităţilor româneşti, el reamintind că administraţia românească era condusă „de iubirea de dreptate imparţială faţă de toţi fără deosebire de religie, naţionalitate şi treaptă socială”.
 
Negocierile pentru oraşele de graniţă au continuat
 
Pe 10 august 1920 s-a semnat la Sevres, Tratatul Frontierelor, între ministrul de externe Take Ionescu şi Nikola Pasici, premierul ţării vecine. Între cele două ţări au urmat, anii următori, alte negocieri pentru schimburi de localităţi. Ultima localitate care a fost cedată României a fost Jimbolia, în 1923.
 
 
citeste totul despre: