Crăciunul în comunism: vânzări cu raţia, cozi imense şi ambalaje de saloane păstrate pentru anul următor

În lipsa mall-urilor şi cluburilor care sunt pline chiar şi de Sărbători, acum câteva decenii Crăciunul era ocazia perfectă pentru a te vedea cu cei dragi. Şi, chiar dacă existau lipsuri, toată lumea „rezolva” să aibă ce pune pe masă.

De la Alimentară până la Aprozar, orice locaţie care vindea produse alimentare era luată cu asalt în zilele dinaintea sărbătorilor. Vechile magazine de fructe şi legume erau „vânate” în primul rând pentru două fructe care nu se găseau în timpul anului: portocale şi banane. La alimentare se formau cozi imense, principalul produs căutat fiind saloanele, bomboanele de pus în bradul de Crăciun. Cozi erau şi la măcelării, însă pentru carnea de porc majoritatea orăşenilor se bazau pe rudele sau prietenii din mediul rural.

În plus, odată cu apariţia Comtim-ului, obţinerea produselor de porc nu mai erau o problemă pentru timişoreni. Societatea „Comtim” a fost înfiinţată în 1967 şi, în anii următori, şi-a făcut un renume drept cel mai mare producător industrial de carne de porc din România şi, ulterior, cel mai mare combinat de prelucrare a cărnii de porc din sud-estul Europei. Ca idee despre amploarea „fenomenului Comtim”, la momentul Revoluţiei din 1989 aici lucrau nu mai puţin de 15.000 de oameni. Astfel, aproape orice timişorean avea o „legătură” la producătorul de carne de porc şi mezeluri. Pe lângă Comtim, o altă mare „uzină alimentară” care aproviziona timişorenii era Kandia de unde, prin magazine sau „pe surse” puteai obţine dulciuri de calitate pentru cei mici.

Cozile pentru pâine, lapte şi carne erau o privelişte obişnuită în fiecare zi, dar în apropierea Sărbătorilor de iarnă era şi mai şi. Avantajul de a cunoaşte pe cineva la alimentară, aprozar, măcelărie sau la un restaurant era de nepreţuit. În multe perioade, carnea, saloanele sau berea se vindeau „cu raţia”, pentru a ajunge pentru cât mai multă lume. Dacă aveai o „pilă” la alimentară sau măcelărie, aveai un dublu avantaj: erai sigur că vei avea ceea ce cauţi, pentru că vorbeai să ţi se pună deoparte, iar în plus scăpai de ore întregi de stat la coadă. Desigur, pentur mulţi oameni statul la coadă nu era neapărat o corvoadă. Coada devenise principalul mod de socializare, acolo aflai toate noutăţile, ultimele ştiri, discutai ce se mai întâmpla în oraş sau în ţară.

Cei care lucrau sau aveau cunoştinţe care lucrează la un restaurant erau şi mai avantajaţi. Administratorii se pregăteau din timp pentru Sărbători, dân comenzile pentru bere şi alte băuturi nu doar în funcţie de consumul estimat pentru local, ci şi în funcţie de „comenzile” făcute de angajaţi sau cunoştinţe, care puteau astfel să obţină fără emoţii băutura pentru masa de Crăciun sau Anul Nou. În plus, prin restaurante se mai putea „face rost” şi de băutură străină.

O altă sursă de dulciuri sau băutură pentru Sărbători erau comercianţii din ţara vecină. Contactul cu sârbii nu se rezuma doar la emisiunile de pe RT Beograd, Treci Kanal sau Novi Sad, pentru că în Banat exista un înfloritor comerţ transfrontalier, cu acceptul tacit al autorităţilor. Zeci de autoturisme şi autobuze veneau, în fiecare weekend, din Serbia în România pentru a vinde produse la care românii nu aveau acces, începând de la blugi şi ciocolată fină, ţigări străine sau cafea, până la casete cu muzică sau chiar discuri de vinil.

Activităţile comerciale româno-sârbe se desfăşurau, în principal, în Piaţa Ocska, în nord-vestul Timişoarei, la ieşirea din oraş prin Mehala. În plus, câteva maşini mai opreau şi în spatele magazinului Bega şi, de multe ori, se întâmpla ca timişorenii să facă afaceri cu sârbii direct pe geamul autocarului cu care aceştia veneau sau plecau din Banat.

Bradul de Crăciun era una dintre cele mai mari bucurii pentru copii din acele vremuri. Dacă în mediul rural în brad se agăţau inclusiv mere şi nuci, orăşenii încercau să le dea cât mai multă culoare, fie că era vorba de beteală adevărată sau de  decoraţiuni improvizate din hârtie creponată colorată. Pentru că exista riscul, în unele perioade, să nu găseşti saloane de agăţat în brad, unii timişoreni practicau „reciclarea”. Mai exact, ambalajele de la bomboanele consumate se păstrau cu grijă, iar în anul următor, în cazul în care nu mai găseai saloane, umpleai ambalajele cu altceva (bucăţi de cartof, de exemplu), pentru ca bradul de Crăciun să arate frumos.

Citeşte şi:

VIDEO O reţetă delcioasă de friptură de porc, cadou de Sărbători din partea celui mai citit blog românesc

FOTO Cadouri din partea „huliganilor” pentru zeci de familii nevoiaşe din Timiş