Clopotele donate unei mănăstiri din Banat de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, în epoca de glorie a PSD, ruginesc în curtea lăcaşului de cult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscută şi sub denumirea de „Voroneţul Banatului”, mănăstirea de la Româneşti, judeţul Timiş, se află de ani de zile în lucru, fără a putea fi terminată. Dovadă a lucrărilor neterminate stau şi trei colpote gravate cu numele unor politicieni: Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Titu Bojin, actualul preşedinte al PSD Timiş.

Lângă biserica neterminată de la Româneşti ruginesc trei clopote mari, a căror greutate este dată şi de numele gravate pe ele. Trei importanţi lideri ai PSD au vrut ca Dumnezeu să le mai ierte din păcate şi le-au trimis mănăstirii. Cel mai mare este donat de către, pe atunci preşedintele României, Ion Iiescu. Următorul este al prim-ministrului  de la acea vreme, Adrian Năstase. Cel de-al treilea clopot poartă numele actualului preşedinte al CJT Timiş, Titu Bojin. „Pe al meu este scris numele familiei mele şi al preoţilor de acolo. Au fost donate în 2003. Au fost în vizită (n.r. Ion Iliescu şi Adrian Năstase) la momentul respectiv şi au ajuns la concluzia de a dona clopotele. S-a pus la un moment dat problema să fie acolo mănăstirea mitropolitului. După aceea a rămas mănăstirea mitropolitului la Şag şi atunci lucrările s-au mai întrerupt”, a declarat Titu Bojin.

Stareţa mănăstirii spune că locul clopotelor ar fi într-o clopotniţă. „Aşa le-am găsit, stau acolo de ani de zile. Cel mai prăpădit schit are o clopotniţă, dar dacă asta e mândria Banatului şi ţin clopotele să ruginească acolo nu ştiu ce fel de mândrie e asta. Problema este că dacă mă apuc să facă o clopotniţă, având în vedere că pânza freatică este foarte sus, nu putem să ridicăm clopotniţa”, spune stareţa Harisa.

Mănăstirea de la Româneşti, un şantier de ani de zile

La începutul acestui an, Mitropolia Banatului a decis să mute călugării de la Româneşti şi să aducă în locul lor o comunitatea de opt măicuţe, de la Miercurea Ciuc, conduse de stareţa Harisa.   Cunoscută ca ”Voroneţul Banatului”, biserica mănăstire de la Româneşti, nu poate fi folosită, chiar dacă lucrările sunt într-o stare avansată. „Nu ne gândim la finalizarea bisericii, asta nu înseamnă că nu nădăjduim să o facem.  Noi avem doar câteva luni de când suntem aici. Bineînţeles că vrem să o facem. Dar nu ne permitem financiar să ne gândim la finalizarea lucrărilor. Au fost foarte multe probleme cu biserica asta şi nu sunt rezolvate ca să putem să începem să ne facem noi planuri. E vorba de pictura bisericii, e vorba despre acoperiş. Noi am găsit-o aşa şi de acum înainte nu ştim ce o să facem. Nici mitropolitul nu ştie ce o să facă cu exteriorul bisericii, dacă o să-l pictăm sau ce o să facem. Noi credem în Dumnezeu şi credem că o să o facem, El ştie când va fi gata. Eu nu pot să vă spun că o să terminăm într-un an, doi, sau trei. Deocamdată am rezolvat cu tâmplăria, ca să o închidem, să nu mai intre păsările în ea”, spune Harisa, stareţa mănăstirii.

Conducătoarea lăcaşului spune că lucrările executate până acum sunt de o calitate îndoielnică şi dă exemplu acoperişul reabilitat în totalitate, dar prin care plouă .  “Nu ştiu cum au făcut acoperişul biserici, dar în biserică deja plouă şi plouă tare. Nu a urmărit nimeni lucrările!? Cum poţi să faci o biserică, despre care pretinzi că e monument istoric, cu plasă la ferestrele din acoperiş. Pe acolo normal că intră ploaia. După cum se vede, nu s-a făcut un acoperiş mai bun, chiar dacă s-au certat unii şi alţii. Cine o gândit acoperişul, trebuia să facă o lucrare de calitate. Mitopolitul când a văzut acoperişul nu i-a plăcut, dar nu mai are ce să facă cu el! Pictura care a mai rămas pe biserică nu mai ai ce să faci cu ea, cum să o mai refaci”, declară stareţa.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite