„Banul, ochiul Dracului!“. Cum tratează Biblia problema banilor şi de ce „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foarte multe probleme din viaţa cotidiană pleacă de la bani. Biblia tratează pe larg acest subiect, iar o referinţă elocventă în acest sens este versetul biblic care spune că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”.

Pastorul arădean Titus Păştean a realizat o analiză a modului în care Biblia tratează problema banilor şi a problemei materiale, descoperind că Sfânta Scriptură alocă un spaţiu important problemelor materiale. Astfel, potrivit pastorului, în Biblie sunt 2350 de versete, care tratează conceptul material al vieţii. În acelaşi timp, susţine pastorul, în Biblie sunt aproximativ 500 de versete referitoare la rugăciune şi tot atâtea referitoare la conceptul de credinţă.

„Conceptul material este foarte comun cu viaţa şi există o mentalitate economică specifică lui Dumnnezeu şi o gândire economică fără Dumnezeu care are particularităţile ei. „Foarte mulţi creştini trăiesc înşelaţi raportându-se la bunuri după economia lumii.  Biblia spune că unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat, iar altul care economiseşte prea mult nu face decât să sărăcească. În mentalitatea românească este un nonsens pentru că dacă vrei să ai, trebuie să aduni. Dumnezeu, în mod paradoxal şi contrar logicii umane spune că dacă dai, atunci ai. Este exemplul cel mai elocvent în ceea ce înseamnă diferenţa de mentalitate. Dacă credem că atunci când dăruim, de faptu suntem mai îmbogăiţi, suntem încurajaţi să dăruim.  Ceea ce stă în la principiul economiei lumii este că totul costă, principiul vânzării-cumpărării. În economia lui Dumnezeu, este principiul harului, care este dăruire şi primire şi nu de schimb”, a explicat Titus Păştean.

La rândul său, protopopul Lugojului, preotul Ioan Cerbu a spus că banii devin o problemă atunci când inima omului este legată de bani. „Mântuitorul nu a condamnat bogăţia sau omul bogat care şi-a câştigat cinstit bogăţia. Mântuitorul se referă la greşita întrebuinţare a banilor. Atunci când faci din bogăţia pe care ţi-ai adunat-o, chiar şi în mod cinstit, un idol, când canalizezi toată energia ta pentru a acumula bogăţie, atunci este greşit. Bogatul căruia i-a rodit ţarina a zis că va mări hambarele, apoi va zice sufletului său mănâncă, bea şi veseleşte-te. Greşeala a intervenit că după ce a spus că va îi va zice sufletului, mănâncă bea şi veseleştet-te”, a declarat preotul Ioan Cerbu.  

La rândul său, pastorul timişorean Samuel Tuţac, a spus că problema banilor problema iubirii de bani intervine şi pentru că bogăţia este asociată cu puterea şi o doză de siguranţă care te face să crezi că nimic nu ţi se poate întâmpla. „În momentul în care un om are bani foarte mulţi, are impresia că el e Dumnezeu. Nu are nevoie nici de Dumnezeu, nici de oameni. La un moment dat, când începe să îţi placă asta tot mai tare este o problemă. Sunt foarte puţini oameni care au bani mulţi şi pot să trăiască decent fără să abuzeze. Pot să conduc şi o maşină de 10.000 de euro, la fel ca o maşină de 100.000 de euro. Iubirea de bani, te face să fii egoist”, a mai spus pastorul. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite