FOTO Autostrada Arad-Timişoara va fi predată de constructori după aproape doi ani de la inaugurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autostrada Arad-Timişoara va fi predată oficial autorităţilor, după ce a fost nevoie de înlocuirea asflatului pe întreaga distanţă de 32,5 kilometri. Evenimentul va avea loc vineri, 9 august

În urmă cu aproape doi, Emil Boc, premierul de atunci al României, inaugura cu fast autostrada Arad-Timişoara. Lucrările nu au fost însă nici pe departe terminate, iar cele făcute s-au dovedit de slabă calitate.

Acest lucru l-au simţit pe propria piele şoferii care alegea şoseaua rapidă de doar 32,5 kilometri. 

Pentru că totul s-a făcut în mare grabă, asfaltul a început să cedeze, iar constructorii au revenit pe autostrdă cu utilaje. Au existat numeroase restricţii de viteză la 60 sau 80 de kilometri pe oră. A fost nevoie să se înlocuiască întreg asfaltul de pe autostradă.


Ultimul termen al celor de la Astaldi şi FCC Construccion, cei care au câştigat licitaţia pentru realizarea autostrăzii, a fost 30 iunie, însă nu a putut fi respectat pentru că mai aveau de făcut lucrări.
 

Autostrada Arad-Timişoara va fi predată oficial autorităţilor, în cadrul unui eveniment programat vineri, 9 august. După predarea autostrăzii, şoferii speră să poată conduce cu 130 kilometri pe oră, între cele două oraşe mari din Vestul României. 

image


GALERIE FOTO Autostrada Arad-Timişoara 
 

Lucrarea, inaugurată în decembrie 2011, a costat 135,43 de milioane de euro. Autostrada face parte din coridorul IV pan-european. După estimările Guvernului, pe autostrada de la graniţa cu Ungaria, pe direcţia Nădlac – Arad – Timişoara –Lugoj – Deva – Sibiu, vom putea circula de abia în 2016, chiar dacă primul termen era stabilit pentru 2014.

Vă mai recomandăm: Traian Băsescu vizitează, astăzi, şantierul autostrăzii Arad-Nădlac

VIDEO Băsescu: „Ceea ce se întâmplă pe autostrada Arad-Nădlac, emblema neputinţei şi o proastă guvernare“

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite