Şeful Serviciului Criminalistic Timiş, Remus Scrob: „Visul meu este să se poată ridica particule din aerul expirat“
0Ziarul „Adevărul“ continuă campania „România infractorilor necunoscuţi“ cu un interviu cu şeful Serviciului Criminalistic Timiş, Remus Scrob (49 de ani). Comisarul-şef vorbeşte despre cum a evoluat tehnologia, dar şi de ce avem multe cazuri cu autor necunoscut.
Ziarul „Adevărul“ a lansat o campanie intitulată „România infractorilor necunoscuţi“, al cărui punct de plecare a fost numărul extrem de mare de cazuri cu „AN“ (autor necunoscut), aproximativ 600.000 la număr. Continuăm campania cu un interviu cu şeful Serviciului Criminalistic Timiş, comisarul-şef Remus Scrob (49 de ani), care explică rolul important al criminalistului în rezolvarea cazurilor de infracţiuni şi despre dotări, ambele extrem de importante în analiza situaţiei numărului crescut de AN-uri.
Adevărul: Care sunt procedurile în cercetarea la faţa locului şi care este rolul criminalistului?
Remus Scrob: În toate faptele infracţionale, la faţa locului este solicitat un lucrător criminalist. Dacă este o speţă mai complexă, de exemplu un omor, se constituie o echipă complexă. Rolul criminalistului este de a aduna probe, de a demonstra comiterea unei infracţiuni, în vederea demonstrării vinovăţiei autorului. Inclusiv la accidente rutiere cu victime, având în vedere că cercetarea la faţa locului trebuie implementată în imagini, se solicită un criminalist. La un accident cu fugă de la locul accidentului, de exemplu, dacă rămân părţi componente, aceste părţi se recoltează.
Cum este influenţată activitatea criminalistului de situaţia existentă la faţa locului? Nu pot fi distruse probe până la sosirea criminalistului?
De la speţă la speţă, e mai uşor sau mai greu. În ultima perioadă, poliţiştii au fost instruiţi şi se iau primele măsuri de protejare a locului faptei. Prioritară este acordarea primului ajutor victimelor, dar se creează după aceea un culoar de acces, se încearcă protejarea probelor pentru a nu fi disturse.
Ce trebuie să facă cetăţenii pentru a nu afecta probele de la faţa locului în cazul comiterii unei infracţiuni?
Am avut speţe, în special la sat, unde, având în vedere că vine criminalistul de la Timişoara, oamenii s-au pus să îşi facă curat. Bineînţeles că este contraindicat. Mai bine să lase aşa cum este. Să nu se intre în câmpul infracţiunii, să nu aducă modificări pentru a crea urme suplimentare sau a distruge urmele lăsate de autor.
Dacă vorbim de dotări, cum se face acum cercetarea la faţa locului, comparativ cu cercetările anilor ’90?
Cercetarea la faţa locului se face după aceleaşi principii, dar dotarea tehnică a evoluat. În primul rând a evoluat aparatura foto. Atunci aveam aparate pe film, se lucra cu imagini alb-negru. Nu puteam face anumite prelucrări, cum putem să le facem acum. Fiind imagini digitale, le putem prelucra, astfel încât ne aduce beneficii în identificarea anumitor împrejurări în care s-a comis fapta. Pentru ridicarea urmelor papilare (n.r. - amprente) avem o pulbere mai diversficată, avem posibilitatea prelucrării direct de la faţa locului, fără a mai fi necesară prelucrarea în laborator. Avem posibilitatea de introducere direct în sistem informatizat şi de căutare imediată a rezultatelor.
Să luăm, de exemplu, un dosar de omor. Cum se face cercetarea la faţa locului?
Într-o speţă mai complexă, faţă de trecut, se pleacă în primul rând de la protejarea locului faptei. Prioritar apoi, recoltăm probele ADN. Este o modalitate principală în prezent prin care se identifică autorii faptelor comise cu violenţă. Nu eliminăm nici în prezent identificarea autorului pe urme papilare, dar recoltarea probelor ADN este prioritară. Din cauza costurilor mai reduse, mai întâi se face căutarea în baza de date a amprentelor. Dacă nu se identifică, se procedează ulterior şi la exploatarea urmelor genetice.
Dezvoltarea tehnologiei facilitează activitatea criminalistului şi din punct de vedere al timpului efectiv de cercetare la faţa locului?
Timpul nu este afectat, pentru că cercetarea la faţa locului este nelimitată în timp şi spaţiu. Se efectuează atât timp cât este necesară, până când ştim că am căutat peste tot şi am eliminat tot ce se putea găsi la faţa locului.
De ce durează atât de mult obţinerea rezultateor la testele ADN?
Durează pentru că se fac la nivel naţional, dar se prioritizează.
De ce nu se fac şi la nivel judeţean?
Probabil că în viitor se vor face la nivel regional şi apoi vom vedea. Orizontul de timp depinde de finanţare.
Aţi avut schimburi de experienţă cu colegi din Europa şi chiar SUA. Unde ne plasăm din punct de vedere al dotărilor şi cercetărilor criminalistice comparativ cu Occidentul?
În fiecare an se organizează o conferinţă la care participă specialişti din mai multe ţări şi acolo se dezbat diverse speţe. Săptămâna trecută, şeful Biroului a fost plecat la un curs pe cercetare la faţa locului a dezastrelor. Se pune accent şi pe acest lucru şi trebuie să fim pregătiţi pentru a face faţă şi unor astfel de speţe. O să vă surprindă dacă vă spun că ne aflăm la nivelul Olandei. Sunt ţări care au aceleaşi proceduri ca şi noi. Sunt ţării care nu au aplicate proceduri la nivel naţional, decât la nivel central. Noi (n.r. - Timişul) suntem acreditaţi din 2007 conform standardelor internaţionale. Ne aflăm la un nivel spre superior, pe linie criminalistică. Spre exemplu, să formezi un criminalist e nevoie de câţiva ani, dar pentru a deveni expert criminalist trebuie aproximativ cinci ani. Nu e foarte uşor, iar noi, Timişul, stăm bine din acest punct de vedere.
Puteţi să îmi daţi exemple de cazuri rezolvate de expertiza criminalistică?
În majoritatea cazurilor este esenţială contribuţia criminalistului, pentru că dacă nu există probatoriu nu poţi să demonstrezi că a fost comisă fapta. Cazuri spectaculoase sunt în fiecare an. Acum câţiva ani a fost un caz în care întreaga familie (soţ, soţie şi fiică) a fost ucisă în bătaie. Dubios a fost că nu existau niciun fel de urme de răvăşire. Am mers pe mai multe variante de lucru. Nefiind urme de forţare, una dintre piste a fost dacă nu cumva bărbatul ar fi comis această faptă şi apoi s-a sinucis. Pe parcursul cercetării s-au eliminat tot felul de variante. Totuşi, autorii au comis o greşeală. Ne-am dat seama că a fost vorba de o infracţiune de omor comisă de autori din exterior, nu din familie.
Şi ce s-a întâmplat de fapt?
Nu ştiu dacă ar trebui să vă explic, ca să nu dau idei. Mobilul a fost jaful. Au fost luate mai multe bunuri de valoare.
Puteţi să ne daţi exemple şi de alte cazuri relevante pentru importanţa expertizei criminalistice?
Am avut o speţă cu un viol comis asupra unei femei foarte în vârstă. Primul lucrător care a fost la faţa loculu ori nu a observat, ori nu ştiu, dar bătrânica avea o muşcătură pe pulpă. Am exploatat acea muşcătură. A fost realizat un cerc de suspecţi. Li s-a luat mulajul dinţilor şi, pe baza amprentei lăsate de muşcătură, am identificat autorul. Au fost şi cazuri în care autorii au fost foarte precauţi, dar au comis o greşeală. Îmi amintesc de un omor din zona Pesac, unde a fost ucisă o femeie şi a fost ascunsă în lada de la pat. Cu toate că au lucrat cu mănuşi, au lăsat şi o amprentă când au întrerupt curentul.
A fost în urmă cu câţiva ani o speţă interesantă în care o femeie a fost principalul suspect, dovedindu-se ulterior că nu este ea autorul.
A fost un apel la 112, undeva pe la cinci dimineaţa. A sunat o femeie care nu era coerentă. Spunea că cineva vrea să o omoare sau că îl omoară. Nu se înţelegea nimic. S-a dus o echipă la faţa locului, s-a găsit un cadavru plin de sânge, înţepat şi s-a stabilit că e un caz de omor. S-a stabilit că victima are o concubină care a fost găsită în zonă şi a fost adusă acolo. Era cu sânge pe haine, uşa nu era forţată. Suspectul principal era ea, dar nu era coerentă. Am adus şi psiholog să vorbească cu ea, dar nu aveai ce să scoţi de la ea. Urma să aşteptăm să se trezească din beţie şi să o ducem la testul poligraf. Nu te puteai înţelege cu ea. Am făcut cercetarea la faţa locului, cuţitul era în chiuvetă, spălat, îndepărtate urmele. Singura urmă ridicată de la faţa locului a fost o amprentă de pe robinet. Am exploatat-o şi am identificat autorul, un bărbat din Iaşi cu un cazier foarte stufos. Ce s-a întâmplat, de fapt? Ea l-a cunoscut în Piaţa 700, s-au dus acasă, au întreţinut relaţii sexuale. Între concubinul femeii şi autor a intervenit o altercaţie şi concubinul femeii a fost ucis. Ulterior, au femeia şi autorul au întreţinut relaţii sexuale lângă cadavru. După trei zile a fost prins criminalul.
Aţi cercetat şi celebra „crimă de la Medicină“. Cum vedeţi acest caz?
Am mai avut infracţiuni de omor cu cadavre secţionate. Am fost cuprins şi de un sentiment de milă faţă de autori. Nu a fost o crimă cu premeditare. A fost o crimă în care s-a petrecut totul spontan. A fost o neînţelegere între studentă şi victimă. Probabil şi pentru că erau studenţi la Medicină nu au avut aşa repulsie faţă de cadavru şi au mers mai departe cu ceea ce au făcut. Au creat urme suficiente ca să ne demonstreze că au comis fapta.
Care a fost cel mai greu caz, care v-a provocat cel mai mult?
Unul dintre cazurile care m-a provcat cel mai mult a fost cazul colegului nostru Saşa Disici (n.r. - poliţist rutier omorât în misiune în urma unui schimb de focuri, autorul împuşcându-se ulterior). Am reuşit atunci să găsim nişte tuburi provenite din arma autorului. Examinându-le şi comparându-le cu alte tuburi care existau în baza naţională, am stabilit că acea armă a fost folosită la încă un omor în Hunedoara, ceea ce ne-a redus cercul de suspecţi şi ne-a îndreptat spre autorul faptei.
Au fost foarte multe discuţii legate de faptul că autorul stabilit de Poliţie nu ar fi de fapt ucigaşul lui Saşa Disici.
Am participat la cercetarea la faţa locului, inclusiv la cercetarea în cazul sinuciderii autorului. Garantez că el a fost.
De ce credeţi că există încă atât de multe cazuri cu autor necunoscut, în condiţiile în care şi tehnologia a evoluat?
Sunt cazuri în care poate nu s-a ajuns încă la demonstrarea vinovăţiei. Pot să vă spun că am avut un caz cu două persoane în vârstă ucise şi autorul a fost identificat după 12 ani, pe baza probelor ADN. După 12 ani, autorul a ajuns să fie examinat de Poliţie. A ajuns pentru o altă faptă în penintenciar, i s-au recoltat probe ADN şi am stabilit că este autorul faptei de omor. Îmi amintesc un caz de la Deta unde, după opt ani de zile, autorul a fost introdus în penitenciar şi, după amprentare, la examinarea amprentelor, am constatat că este autorul unei fapte de omor comise cu mulţi ani în urmă.
În ambele cazuri, autorii au fost prinşi după ce au ajuns să comită alte fapte. În cazurile în care nu ajung în penitenciar, ce şanse sunt să mai fie prinşi autorii după atâţia ani?
De exemplu, Institutul Naţional de Criminalistică este afiliat altor institute de la nivel european. Bazale de date vor fi interconectate şi, chiar dacă el pleacă din ţară, iar noi am verificat tot ce se putea verifica la faţa locului, nu înseamnă că pot sta liniştiţi. Dacă momentan nu au fost prinşi, în viitor pot să aibă surprize.
Dar se ştie că, odată cu trecerea timpului, prinderea autorului devine tot mai dificilă.
Este adevărat din punct de vedere al investigaţiilor, dar dacă probele rămân se pot dovedi şi peste ani de zile.
Sunt cazuri în care poliţiştii ştiu autorul, dar nu îl pot demonstra fără urme de îndoială?
Sunt şi astfel de cazuri, dar nu aşteptăm să treacă timpul. Îi testăm poligraf. Se încearcă altfel de administări ale probelor pentru a stabili autorul.
Rezultatul testului poligraf nu este considerat probă.
Momentan nu este probă, dar este un indiciu elocvent.
Să presupunem că avem un caz în care există un suspect, este supus testului poligraf şi pică testul. Ce se întâmplă în continuare?
În testul poligraf sunt mai multe întrebări care ne dau indicii cu privire la alte persoane, potenţiali martori sau cine a mai fost implicat. Prin testul poligraf avem alte piste de lucru.
V-aţi confruntat cu situaţii de constrângere a autorului să recunoască fapta?
Revenim în anii 1990? Nu se mai practică aşa ceva.
De când?
Nu pot să zic că din 1990 încoace nu s-a mai întâmplat, dar treptat au dispărut aceste tehnici care nu erau foarte ortodoxe. La un moment dat eram elev în Şcoala Militară şi am fost la un omor în zona Bacău, unde mama şi fiul şi-au omorât nora, respectiv soţia. Atât de iritat eram pe modul în care au comis crima şi ce au făcut încât m-am chinuit să mă stăpânesc, pentru că e inuman ceea ce unii fac.
V-aţi mai călit între timp?
Odată cu trecerea timpului, înveţi să te stăpâneşti, dar atunci efectiv am plecat din încăpere pentru că am simţit că nu pot să mă stăpânesc.
Care sunt câteva dintre calităţile unui criminalist?
În primul rând trebuie să aibă foarte multă răbdare, stăpânire de sine, tact, să aibă cunoştinţe multe. Criminalistica implică fizică, chimie, inclusiv medicină. În ultima perioadă trebuie să cunoască şi IT. Criminalistul trebuie să îşi imagineze la faţa locului traseul parcurs de autor. La faţa locului încercăm să ne dăm seama şi ce s-a întâmplat. Uneori reuşeşti, uneori mai puţin, dar fiecare încearcă să stabilească ce s-a întâmplat pentru a afla ce s-a întâmplat la faţa locului.
Avem la nivel naţional aproximativ 600.000 de dosare cu autor necunoscut. Poartă o responsabilitate pentru nesoluţionare şi criminalistul?
Mai sunt şi excepţii unde lipsa de pregătire, problemele personale ale lucrătorului sau alţi factori pot să influenţeze, dar la speţele care sunt mai complexe se acţionează în echipă şi se suplinesc anumite lipsuri. Încercăm ca aceste erori să fie cât mai aproape de zero.
Sunt situaţii în care câmpul infracţiunii să fie atât de afectat încât să nu se poată recolta probe?
Am avut, de exemplu, un caz de omor la Buziaş, unde victima a fost dusă în câmp. Când a fost comisă fapta, probabil pământul era îngheţat. Când am fost la cercetarea la faţa locului, nu am putut intra nici cu cizme. Am intrat cu o remorcă, dar am găsit acolo probe şi am identificat autorul.
De ce credeţi că ar fi nevoie penru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi a rezultatelor Serviciului Criminalistic?
Personal ar trebui mai mult şi mai calificat. Dacă la nivel naţional suntem (n.r - Timişul) la apogeu, tot timpul este loc de mai bine. Inclusiv din punct de vedere al materialelor. Tot timpul sunt substanţe mai bune, se vine din urmă cu pulbere mult mai performantă. Crearea posibilităţii de examinare mai operativă a probelor genetice ar fi o necesitate. Iar dacă pe vremuri nu ne închipuiam probele ADN, vreau să fiu visător şi să zic că de la faţa locului peste ani se vor putea ridica particule din aerul expirat sau din transpiraţie.
Credeţi că ar fi posibil?
Mi-aş dori. E un vis, dar poate deveni realitate. Nu ar fi imposibil, probabil pentru început în spaţii închise. S-ar exploata exact ca probele ADN. Dacă ne ducem cu mulţi ani în urmă, probabil că SF ni se părea şi recoltarea probelor ADN. Nu cred că ar fi imposibil.
CV: Cine este Remus Scrob
Remus Scrob este lucrător criminalist din 1990 şi şef al Serviciului Criminalistic Timiş din 2002. Pe lângă lupta cu infractorii, poliţistul a purtat şi o luptă grea cu leucemia. A fost diagnosticat în anul 2004 cu teribila maladie şi a purtat războiul cu boala în timpul concediului de odihnă, fără o zi de concediu medical. A trecut printr-un transplant de măduvă şi a supravieţuit, putând să îşi continue activitatea. „Chiar cred că m-a salvat credinţa în Dumnezeu. Am văzut în spital piloţi, poliţişti, militari, tot soiul de oameni pe care această boală îi selectează fără discernământ“, a declarat Scrob într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ în 2009.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
