VIDEO Femeie alergată de un urs pe străzile staţiunii Sovata. Cum a reuşit să se salveze în ultimul moment

VIDEO Femeie alergată de un urs pe străzile staţiunii Sovata. Cum a reuşit să se salveze în ultimul moment

Oamenii spun că urşii ies în fiecare seară pe străzi

Locuitorii din Sovata spun că sunt terorizaţi de urşi în ultima perioadă. Ultimul incident serios a avut loc acum două zile, când o femeia a fost fugărită de un urs. Autorităţile locale spun că au făcut hârtiile necesare pentru relocarea sau recoltarea urşilor, dar până acum nu au primit răspuns.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oamenii din staţiunea Sovata, judeţul Mureş, se plâng că urşii au pus stăpânire pe oraş. Coboară în fiecare seară în staţiune şi în zona lacului Ursu, fapt care a dus la apariţia mai multor glume, cum că urşii vin acasă. Oamenii spun că sunt în jur de 20 de urşi care coboară după hrană, distrug tomberoane şi umblă pe străzi în căutare de mâncare. Localnicii au ajuns să se teamă să mai iasă pe stradă după lăsarea întunericului.

Ultimul incident a avut loc pe data de 20 noiembrie, când o femeie a fost fugărită de un urs. Localnicii spun că femeia a reuşit să scape după ce s-a adăpostit, în ultimul moment, în curtea unei case. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale locuinţei.

Femeie alergată de un urs, noaptea, pe străzile staţiunii Sovata


Autorităţile locale recunosc problema, dar spun că este vorba despre trei urşi. „Noi am luat reclamaţii de la oameni, am avut şedinţă de consiliu local şi am făcut adrese la Autoritatea de Protecţie a Mediului, la Asociaţiile de Vânători, la Prefectura Mureş şi la Ministerul Mediului. Am cerut să se ia măsuri de relocare sau recoltare a celor trei exemplare. Nu am avut atacuri fizice asupra oamenilor. Nu am primit însă niciun răspuns încă şi nu putem face nimic fără autorizaţie. Tot ce putem face este să facem gălăgie să gonim ursul. Nu putem face goană cu câini sau cu arma deoarece suntem arie protejată. Suntem legaţi de mâini şi de picioare. Am văzut şi noi imaginile cu femeia alergată de urs. Incidentul a avut loc undeva la periferie, nu chiar în staţiune“, a spus viceprimarul din Sovata Kiss Ferentz.

Urs fugărit cu maşina pe străzile staţiunii Sovata


Nici oficialii Prefecturii Mureş n-au luat măsuri concrete. Lucian Goga, prefectul judeţului Mureş, declara la finele lui septembrie, în şedinţa Colegiului Prefectural, că în viitorul apropiat se va face o inventariere a urşilor prin microcipare şi se va încerca relocarea unor exemplare în alte ţări europene. Deocamdată nu s-a decis nimic oficial cu privire la această măsură.

Te-ar putea interesa şi:

Cum să evităm o întâlnire cu ursul în pădure şi ce facem dacă dăm nas în nas cu el

 
citeste totul despre: