Traficul feroviar a fost reluat în judeţul Harghita, pe magistrala 400, unde în cursul dimineţii a deraiat o locomotivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tren deraiat FOTO Adevărul
Tren deraiat FOTO Adevărul

Traficul feroviar a fost reluat în judeţul Harghita, pe magistrala 400, după ce circulaţia trenurilor a fost întreruptă între Izvorul Mureşului şi Izvorul Oltului de la ora 6.00, când a deraiat locomotiva unui tren.

Potrivit Poliţiei Române, la această oră, în judeţul Harghita, traficul feroviar a fost reluat pe magistrala 400, între Izvorul Mureşului şi Izvorul Oltului.

În jurul orei 6.00, locomotiva trenului Regio 4504, care circulă pe ruta Topliţa-Braşov, a deraiat.

Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a declarat pentru News.ro că în tren se aflau 60 de pasageri, care au fost preluaţi de maşini şi transportaţi la destinaţie, iar până să fie preluaţi aceştia au aşteptat în vagoanele încălzite ale trenului.

În urma incidentului, traficul feroviar a fost închis între staţiile Izvorul Mureşului - Izvorul Oltului, iar trenurile care urmau să circule pe acea rută în prima parte a zilei au fost direcţionate pe ruta Braşov-Teiuş-Războieni-Cluj Napoca.

Circulaţia trenurilor este adaptată în cursul acestei zile la condiţiile meteo nefavorabile.

Potrivit CFR Infrastructură, se circulă pe un singur fir pe rutele Călăraşi - Turda (SRCF Cluj) şi Cojocna - Apahida (SRCF Cluj).

De asemenea, se circulă cu restricţie de viteză pe Gura Motrului - Turceni, fir I (SRCF Craiova), Govora - Râureni, fir I (SRCF Craiova), Apaţa - Augustin (SRCF Braşov), Remetea Mare - Timişoara Est (SRCF Timişoara).

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite