Povestea sticlarului septuagenar Vasile Lupu. Cum a ajuns să facă bani din mizerie şi deşeuri
0
La 11 ani a rămas fără degetele de la o mână, iar destinul i s-a hotărât parcă atunci. A ales să înveţe meseria de sticlar şi astăzi exportă sticlă în toate colţurile lumii. Vasile Lupu are 74 de ani şi este proprietarul unei fabrici de sticlă din Târgu-Mureş. Este unul dintre cei mai mari sticlari ai României, iar produsele lui sunt foarte apeciate de nemţi, americani, olandezi, iar lista poate continua.
Vasile Lupu are 74 de ani şi este de loc din Avrig. Acolo a locuit până la vârsta de 27 de ani. Când avea doar 11 ani, povestea lui începea să se creioneze. Al doilea război mondial şi ce a lăsat în urmă războiul, şi-a pus amprenta asupra multor vieţi, în special asupra copiilor care se jucau cu muniţia de război, fără să se gândească vreo clipă la urmări.
„Eu sunt din Avrig de loc, iar când aveam 11 ani mi-am pierdut degetele de la mâna dreaptă. După al doilea război mondial au rămas în zona unde am crescut multe grenade, cartuşe, de toate au rămas. Copiii de pe strada noastră au rămas unul fătă picior, altul a orbit, alţii au murit. Şi eu la rândul meu am găsit şi mi-am puşcat degetele. Nu am mai putut merge la şcoală. Taică-meu, Dumnezeu să îl ierte era şef de cadre la fabrică. Mi-a spus să merg la meserii. Acolo erau mulţi saşi. La 11 ani m-am dus şi am ţinut forma în fabrică. Pe urmă am învăţat să fac băşici, apoi să suflu în sticlă, apoi m-am dus să îmi termin şcoala. La Fabrica de sticlă din Avrig se făceau cursuri de calificare, iar fiecare am avansat foarte mult. Am primit diplome, am învăţat să fim creativi şi am ajuns să lucrez la departamentul de creaţie. Făceam tot ce ne trecea prin cap, iar uneori primeam şi schiţe”, povesteşte sticlarul Vasile Lupu.
Tatăl lui Vasile Lupu lucra şi el la Fabrica de Sticlă din Avrig, iar când s-a ivit ocazia să trimită un specialist la fabrica de sticlă din Târgu-Mureş şi-a trimis propriul copil, la insistenţele acestuia.
„Eu m-am nimerit să fiu în biroul tatălui meu şi m-am oferit să vin eu la Târgu-Mureş, pentru o lună de zile, ca într-un concediu. Am venit şi am stat o lună la hotel, apoi m-au rugat să mai stau. Am stat o jumătate de an. Apoi m-au lămurit să rămân, că îmi dau locuinţă. Câştigam bani frumoşi. În ’69 aveam 27 de ani şi îmi mergea foate bine. Făceam produse de rubin şi erau de toată lumea foarte căutate. Am lucrat la ProdComplex până am ieşit la pensie. Pe cartea de muncă am 50 de ani lucraţi, pentru că eram în grupa I şi la tot doi ani de lucru aveam 3 ani de lucru”.
Cum au ajuns zeci de mii de vaze de la Târgu-Mureş peste ocean
După o viaţă lucrată în fabrică, dar imediat după revoluţie, sticlarului vasile Lupu i s-a ivit ocazia să plece peste hotare, să muncească pentru nemţi. Era cât pe ce să accepte, când familia i-a sugerat să pornească chiar el o afacere. Din mizerie şi deşeuri şi-a ridicat primul cuptor, a urmat apoi al doilea, al treilea, iar după primii zece ani de producţie au început comenzile uriaşe venite din străinătate.
„Atunci lucram pentru un neamţ. Atât m-a bătut la cap să mă duc la el în Germania, că are un cuptoraş mic, să lucrez acolo. Era cât pe ce. Nevasta mea mi-a spus atunci că aveam spaţiu, condiţii, de toate, să începem noi o afacere de familie. Am început nişte demersuri şi a mers foarte uşor. M-am dus la fabrica unde lucram să îmi dea aprobare să iau deşeurile de la cuptoare. Atunci se demolau nişte cuptoare. Toate deşeurile m-au costat atunci 500 de lei. Cu asta am început eu. Am făcut un cuptoraş mic şi am început cu păhărele mici, cu peştişori, cu ouă de paşte, cu lucruri mici. Îmi era frică la început, dar gazul era foarte iefin. Duceam la magazinele mari din toate împrejurimile pahare, apoi am făcut pentru staţiunea Sovata, pe urmă pentru Odorhei, apoi am avut comenzi din Hunedoara, din Timişoara, din Cluj, pentru că lucram foarte ieftin – pahare de bere, de suc, tot felul de pahare, cre erau cu mult mai ieftine decât la o întreprindere mare” povesteşte sticlarul Vasile Lupu
„Atâtea vaze de flori am trimis în Olanda, de m-am speriat. Din mizerie am făcut bani.”
A început cu cinci angajaţi, iar la un moment dat plătea salariul pentru 60 de familii. După ce a făcut primii bănuţi şi-a ridicat şi prima hală. Atunci au început să producă pentru export.
„După vreo 10 ani de producţie în ţară, am început să trimit la export. Prima dată am trimis în Italia corpuri de iluminat. Pe urmă am continuat cu Olanda şi Belgia, iar acolo s-a cunoscut exportul. Atâtea vaze de flori, că eu m-am speriat unde duc atâtea vaze. Odată Iap, cumpărătorul m-a invitat în Olanda, am fost cu familia, m-a urcat în maşina lui şi m-a dus să văd unde se duc vazele noastre. Tiruri întregi trimiteam. Aveam deja 60 de angajaţi. Acolo în Olanda am văzut cum la fiecare 15 minute decola un avion în care vazele acestea - cilindri, erau urcate în avioane şi li se puneau un burete cu o pastilă la fund şi le umpleau cu garoafe, cu flori şi le puneau în avioane şi le trimiteau direct în America şi zicea Iap, prietenul meu că până acolo se deschid, erau proaspete. Am trimis zeci de mii de bucăţi”
Din 12 fabrici de sticlă, în judeţul Mureş mai lucrează astăzi două
La început a lucrat numai din deşeuri, iar când comenzile au început să curgă a apelat şi la materia primă. Pe vremea aceea, în primii ani aducea materie primă de la Ocna Mureş, de la Cluj şi din alte părţi din ţară. Dar, rând pe rând fabricile româneşti au fost desfiinţate, gazul a început să se scumpească, iar fabricile de sticlă au fost şi ele închise.
„Numai din deşeuri am lucrat prima dată. Câtă sticlă, deşeuri am adunat din ţara asta, de la Mediaş, de la Avrig, de la Bistriţa, de la Gherla, vă daţi seama câtă mizerie am adunat, din mizerie am făcut bani. La cuptorul nou am trecut pe materie primă. Dar şi aşa eram rentabili. Dar, într-o zi Ocna Mureş s-a închis - Soda. De acolo aduceam materia primă. Clujul avea un depozit. Ei aduceau sodă din Germania, din Bulgaria, dar la ei era mai scumpă. Acum nici nisip nu mai avem. Dorohoiul s-a închis. Din cele 12 fabrici din judeţul Mureş am rămas eu şi mai este o secţie la Bogata. Tot s-a închis din lipsă de materie primă şi pentru că e foarte scump gazul. Nu ştiu cât voi mai rezista şi eu, dar dacă aşa continuă şi statul acesta nu se gândeşte, aşa cum primesc polonezii, cehii, chiar şi ungurii subvenţii de la stat pentru gaz. Mediaşul anul trecut s-a închis şi avea încă 200 de angajaţi, asta înseamnă 200 de familii” spune cu tristeţe sticlarul
„La noi nu plăteşte cineva 3 euro pe un pahar. Dacă îi ceri 3 lei spune că e mult.”
Momentan fabrica de sticlă din Târgu-Mureş lucrează 90% pentru export. Foarte puţine produse rămân în ţară, iar preţul lor nici nu se compară cu cât plătesc străinii pentru sticla noastră. Gazul scump şi materia primă îl determină să lucreze mai mult pentru străini.
„Eu am acum 18 angajaţi şi lucrez mai mult pentru export. Intern comenzile sunt infime: nişte candele pentru Grecia. Eu le produc şi alţii le exportă, nişte măsurători pentru Odorhei, mai am nişte pahare pentru Poiana Braşov şi cu asta în România e basta. La noi nu plăteşte cineva 3 euro pe un pahar. Dacă îi ceri 3 lei spune că e mult. Dar nici eu nu mai pot să lucrez aşa. Gazul e scump, iar materia primă vine din afara ţării, pentru că nu am fost în stare să păstrăm o fabrică, poate dacă se mai naşte un Ceauşescu. Pe vremea lui Ponta şi Băsescu am făcut sesizări şi am primit răspunsuri că se va rezolva în viitor, dar s-au rezolvat pe ei. Lunar în jur de 400 de milioane de lei vechi plătesc doar la gaz” spune Vasile Lupu
De la Târgu-Mureş pleacă şi astăzi sute de vaze pentru Olanda. Nemţii îi cer să le facă şi lor vaze, corpuri de iluminat şi capace pentru brânză. Alte produse din sticlă mai pleacă şi în Africa de Sud, dar şi în Australia, în general antichităţi.
Vasile Lupu este mândru de ce a realizat până la vârsta de 74 de ani. Spune că doarme liniştit pe pernă şi că indiferent când vin controale de la stat el are toate hârtiile în regulă. Ba mai mult, reprezintă una din firmele care plăteşte repede şi la timp impozitele la stat. Familia i-a fost şi îi este mereu sprijin. Soţia l-a sfătuit mereu, iar fiica s-a implicat şi ea în conducerea companiei, în marketing şi în partea economică. De câţiva ani Vasile Lupu este şi bunic. Acum se poate mândri cu două nepoate. Una de trei ani, iar cealată a împlinit 11 luni.
Sticlarul Vasile Lupu spune că îşi apreciază muncitorii este dornic să-i înveţe oricând din experienţa acumulată. În fiecare an porneşte programe de pregătire pentru tineri, iar fabrica lui este deschisă celor care vor să înveţe din tainele meseriei de sticlar.
Se încarcă comentariile...
