Pompierii mureşeni reiau misiunile din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii mureşeni se întorc ăn Moldova pentru a-i ajuta pe localnicii afectaţi de ninsori
Pompierii mureşeni se întorc ăn Moldova pentru a-i ajuta pe localnicii afectaţi de ninsori

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş a fost înştiinţat despre necesitatea de concentrare a forţelor şi mijloacelor proprii către zona Moldovei, având în vedere prognoza meteorologică pentru perioada următoare.

Astfel, un echipaj de intervenţie compus din trei subofiţeri s-a deplasat către Iaşi, cadrele urmând să execute misiuni de intervenţie specifice sezonului rece, cu ajutorul autospecialei şenilate ”UTV ARGO” şi a autospecialei de transport personal şi victime multiple, din dotarea ISU Mureş. Odată ajunşi acolo, pompierii mureşeni vor deservi atât zonele afectate de ninsori din judeţul Iaşi, cât şi cele din Botoşani, dacă situaţia o va cere.

Este pentru a treia oară în această iarnă, când, ISU Horea trimite echipaje de intervenţie în alte judeţe din ţară. În luna decembrie, echipajele de intervenţie participante la misiunile de salvare din Botoşani, Buzău şi Neamţ, puternic afectate de căderile masive de zăpadă, au desfăşurat un număr de 21 de intervenţii, în urma cărora 31 de persoane au fost salvate după ce rămăseseră blocate în zăpadă. Pentru a-şi face loc prin troienele de zăpadă, în zone în care alte utilaje nu aveau acces, pompierii mureşeni au utilizat o autoşenilată aflată în dotarea ISU Horea.

Militarii din echipajele participante la misiunile de salvare au fost recompensaţi prin înaintare în gradul următor, în mod excepţional, pentru faptele de eroism şi actele exemplare de curaj de care au dat dovadă printr-o festivitate care a avut loc la Instituţia Prefectului al judeţului Mureş la finele anului trecut (mai exact, în 28 decembrie).

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite