Percheziţii la o şcoală importantă din Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Perchezitii la Liceul Gheorghe Şincai Tg. Mures FOTO http://www.sincaitgm.ro/
Perchezitii la Liceul Gheorghe Şincai Tg. Mures FOTO http://www.sincaitgm.ro/

În această dimineaţă procurorii şi poliţiştii mureşeni au descins la Liceul "Gheorghe Şincai" din Târgu-Mureş. Percheziţiile s-au încheiat şi procurorii au luat cu ei două cataloage de la "Şcoala de Maiştrii" şi un stick aparţinând directorului.

UPDATE: Percheziţiile s-au încheiat, iar din spusele inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Mureş, Ştefan Someşan, vizat a fost directorul instituţiei, Antoaneta Rauca, dar şi un alt profesor. 

"Procurorii au percheziţionat în acelaşi timp atât biroul directorului cât şi locuinţa acestuia. Au luat două cataloage de la "Şcoala de Maiştrii" şi un stick care aparţinea directorului. Ba mai mult au luat şi nişte bani aparţinând directorului, bani care se pare că vor fi daţi înapoi mâine dimineaţă. Percheziţiile au avut loc în urma unei reclamaţii. Se pare că au mai vizat încă o persoană. Atât directorul cât şi această a doua persoană au făcut parte anul trecut dintr-o comisie de evaluare la examenul de finalizare a Şcolii de Maiştrii. Această şcoală percepe şi o taxă pentru susţinerea examenului de absolvire şi se pare că de acolo a plecat reclamaţia" a declarat Ştefan Someşan, inspectorul general I.S.J. Mureş

UPDATE: Din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş a sosit următorul răspuns:

12.00: Procurorii şi politiştii mureşeni fac perchiziţii la această oră la Liceul Gheorghe Şincai din Târgu-Mureş. Este percheziţionat biroul directorului, secretariatul şi alte spaţii din incintă.

Acum, la ora 12 percheziţiile încă nu s-au încheiat. Procurorii şi poliţiştii încă sunt la faţa locului, iar deocamdată nu vă pot spune mai multe detalii. Noi, reprezentanţii ISJ Mureş, împreună cu directorul Liceului Gheorghe Şincai, Antoaneta Rauca şi cu directorul Liceului Avram Iancu am fost plecaţi într-o delagaţie oficială la Koln, pentru cinci zile, la Târgul International al Educaţiei. Nu aş putea să vă spun ce anume caută procurorii” a declarat inspectorul general al I.S.J. Mureş, Ştefan Someşan

Percheziţiile sunt încă în desfăşurare, vom reveni cu amănunte.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite