Marş pentru natalitate organizat de greco-catolici la Târgu-Mureş
0Protopopiatul Greco-Catolic, în parteneriat cu municipalitatea, organizează în data de 23 martie a doua ediţie a Marşului pentru Viaţă. Scopul evenimentului este afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societăţii.
Scăderea natalităţii, identificată ca factorul principal al crizei demografice, va continua să cauzeze adâncirea dezechilibrului ecomomico-social dacă nu va fi stăvilită, în primul rând prin restricţionarea/oprirea avorturilor. Invitaţi speciali vor fi lideri religioşi, politici, autorităţi locale şi responsabili din mişcarea provita.
În cadrul Marşului va fi lansat un Manifest către societate şi către clasa politică, document prin care se cere adoptarea unei atitudini şi legislaţii favorabile vieţii şi familiei, în contextul în care România are cea mai ridicată rată a avortului dintre toate ţările Uniunii Europene. Conform datelor statistice, în ultimele două decenii, România a piedut unul din cinci români prin practica avortului.
În judeţul Mureş întreruperile de sarcină sunt în creştere, avorturile la minore fiind, de asemenea, mai mari cu 25 de procente în ultimul an. Dacă în 2011 s-au înregistrat peste 400 de cazuri de fete cu vârsta de până la 19 ani care au făcut avort, anul trecut numărul acestora a ajuns la 500. Mai şocant este faptul că au solicitat în ultimii 2 ani întrerupere de sarcină peste 70 de fete cu vârsta sub 15 ani. Acesta este principalul scop al Marşului pentru Viaţă, ce se desfăşoară anul acesta în peste 20 de oraşe ale României, oprirea acestui flagel înspăimântător de sacrificii umane.
La Târgu-Mureş, Marşul pentru Viaţă va începe la ora 11.00 în Piaţa Teatrului, cu scurte alocuţiuni ale organizatorilor şi invitaţilor, urmat de procesiunea prin Piaţa Trandafirilor şi vizionarea unui documentar privind practica avortului, la Cinema Arta.