Comisar de mediu din Mureş, reţinut pentru luare de mită. Cerea bani de la firmele controlate pentru a trece cu vederea neregulile
0Un comisar din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş a fost reţinut luni seara de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Tîrgu Mureş, urmând ca în cursul zilei de marţi, 9 noiembrie, să fie prezentat în faţa magistraţilor Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, este vorba despre Daniela Burdeţi, comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş, acuzată de procurori de nouă infracţiuni de luare de mită.
Oamenii legii spun că femeia a contactat agenţi economici, despre care avea informaţii că ar avea activităţi ce intră în sfera de control a Gărzii de Mediu şi despre care, de asemenea, avea informaţii că ar exista nereguli în ceea ce priveşte aprobările sau avizele necesare exercitării acestor activităţi. Ca urmare a contactării acestor reprezentanţi ai agenţilor economici, ea le pretindea acestora ca, în schimbul neexercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv în schimbul neaplicării sancţiunilor prevăzute de lege, să îi plătească unei persoane, reprezentant al unei firme de consultanţă, un onorariu cuprins între 1.000 - 1.500 de lei, pentru întocmirea documentaţiei necesare înlăturării neregulilor constatate.
”Astfel, în perioada august-decembrie 2014, Burdeţi Daniela a pretins de la un număr de 9 reprezentanţii ai unor agenţi economici, ca aceştia să plătească către persoana respectivă, sume de bani cuprinse între 1.000 – 1.500 lei, în schimbul neexercitării atribuţiilor de serviciu referitoare la aplicarea unor sancţiuni pentru neregulile constatate. Din banii primiţi de către persoana respectivă, jumătate din sumă i-au revenit suspectei Burdeţi Daniela”, se precizează în comunicat.
În cursul zilei de marţi, 9 decembrie, Daniela Burdeţi urmează a fi prezentată la Tribunalul Mureş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Citeşte şi Şeful CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, află marţi soluţia instanţei, la cererea DNA de arestare în dosarul de corupţie