VIDEO Bătrân resuscitat de trecători în centrul municipiului Târgu Jiu, pentru că ambulanţa a întârziat o jumătate de oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânul se află în stare critică
Bătrânul se află în stare critică

O întâmplare revoltătoare a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, chiar în centrul municipiului Târgu-Jiu. Un bătrân a căzut din picioare, iar trecătorii au sărit să-i acorde primul ajutor şi au sunat la 112. Martorii susţin că ambulanţa a venit după aproximativ 30 de minute, deşi distanţa dintre Serviciul de Ambulanţă Gorj şi locul evenimentului poate fi parcursă la pas într-un timp mai scurt.

Pentru că ambulanţa a întârziat să sosească,trecătorii i-au acordat primul ajutor bătrânului căruia i s-a făcut rău din cauza unei afecţiuni cardiace. Când au sosit cadrele medicale, pacientul era aşezat pe o bancă, iar două femei efectuau manevre de resuscitare.

Un martor a filmat toată scena, mai ales că cei de faţă erau revoltaţi de faptul că ambulanţa nu mai venea. „Hai, tataie, revino-ţi. Hai!“, se auzea vocea unei femei pe înregistrarea video. Oamenii s-au gândit să-l ducă ei la spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu, care se afla la o distanţă de aproximativ 100 de metri. Trecătorii au sunat întruna la ambulanţă:

„De 25 de minute am sunat la dumneavoastră. Vă rog să trimiteţi o maşină pentru că omului îi este foarte rău. Suntem în centrul oraşului. Veneaţi şi pe jos! Suntem în centrul oraşului“.

După aproximativ 30 de minute, potrivit martorilor, a sosit şi ambulanţa. Trecătorii au huiduit echipa de pe ambulanţă, reproşându-le cadrelor medicale timpul inexplicabil de mare. Bătrânul a fost, până la urmă, urcat în ambulanţă şi transportat la spital. 

Marinică Niculescu, directorul Serviciului de Ambulanţă Gorj, susţine că ambulanţa a ajuns la locul incidentului în patru minute: „Nu a fost niciun incident. Au fost doar comentarii. Urmăriţi filmarea, care durează 11 minute, dar ambluanţa a ajuns în 8 minute, dar efectiv timpul parcus de ambulanţă este de patru minute. La ora 14 şi 17 minute s-a primit apelul prin 112, iar la ora 14 şi 21 a plecat ambulanţa. Există înregistrarea, iar anunţul la 112 este făcut la 14 şi 17 minute, nicidecum de o jumătate de oră“. 

Bătrânul are vârsta de 79 de ani şi se află în stare critică la Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean. 

 Sursă video: https://www.facebook.com/gabriel.andrei.9887

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite