Un adolescent este autorul a zeci de acte de vandalism şi furturi din autoturisme
0Un adolescent de 17 ani, din Constanţa, este autorul furturilor şi distrugerilor provocate în mai multe cartiere din Târgu Jiu la autoturismele Logan.
Minorul a fost prins la Satu Mare. El este un infractor recidivist şi voiajor. Acesta a fost prins de poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii Gorj tocmai la Satu Mare, unde a fost reţinut 24 de ore şi plasat sub control judiciar, fiind cercetat pentru acelaşi gen de fapte.
Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu astăzi.
În urmă cu o lună, 14 plângeri au fost depuse la poliţia pentru distrugerea butucurilor unor maşini Logan şi două reclamaţii au fost pentru furtul unei sume de 800 de lei.