Ultima scrisoare a unui erou martir al Revoluţiei din 1989: „Sunt bărbat, sunt oştean al României libere“

Cătălin Grigore Haidău s-a născut la 25 iulie 1970, în Târgu Jiu, şi a fost răpus de gloanţe în timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Braşov, fiind elev al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie Antiaeriană şi Rachete Braşov.

A murit la vârsta de doar 19 ani. Era un tânăr pasionat de poezie, înflăcărat de idealurile naţionaliste. Cătălin Grigore Haidău era un patriot, spirit care avea să-l împingă în lupta în care avea să sfârşească. A murit în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, iar ultimele lui cuvinte au fost: „Acoperiţi-mă cu foc, intru în luptă!”. Elevul caporal Cătălin Grigore Haidău a murit împuşcat în tâmpla dreaptă şi în picioare. 

NU VREAU CA ACEASTĂ SCRISOARE SĂ FIE ŞI ULTIMA

Cu doar câteva ore înainte de intra în lumea eroilor, Cătălin a avut un presentiment şi a dorit să le scrie celor de acasă. Avea să fie ultima lui scrisoare, pe care o redăm integral: 

„Dragi părinţi, dragă Daria, dragi bunici, dragii mei,

vă rog foarte mult să nu intraţi în panică. Ştiu că în Tg. Jiu e PACE. Uite că de-abia acum îmi dau seama ceea ce înseamnă cuvântul acesta. Mă bucur enorm de mult că totul e bine. Mă interesează ce face Toni. E bine, a fost acolo? Aici, în Braşov, ARMATA E CU POPORUL, DAR ÎMPOTRIVA SECURITĂŢII. Nişte asasini mercenari cretini, efectiv nu mai am cuvinte să calific aceste animale care trag fără milă în noi, în popor şi care văzându-se la strânsoare pentru că armata e net superioară ca număr, au apelat la grupuri de cercetare-diversiune din Iran sau Israel.

Personal, m-am indignat tare mult când s-a cerut sprijinul URSS. În primul rând pentru că eu nu accept ca România să fie câmpul de război al altor ţări şi în al doilea rând consider că armata poate rezolva totul, atâta timp cât e bine condusă. Vă rog mult, mamă şi tată, ceea ce vă spun nu citiţi şi la bunici, mai ales lui mamaia, căci ştiu prea bine că nu stă prea strălucit cu sănătatea. E bine, nu e bine să o spun, dar îmi aleg prima variantă pentru că vreau să se ştie ce este aici la Braşov. Aici e pur şi simplu RĂZBOI. NU am dormit de trei nopţi, cum las un minut capul jos, cum adorm. Cartuşele îmi ţiuie pe la urechi. Acum noi, elevii şcolii şi vânătorii de munte, apărăm vechiul consiliu judeţean (acel martir consiliu) împotriva teroriştilor. Nu sunt mulţi, dar sunt bine dotaţi şi vor vărsare de sânge. Am avut acum ocazia să văd nişte oameni pentru care îmi scot căciula: vânătorii de munte.

Aceşti oameni simpli, de la sate, în majoritate, au dat dovadă de un curaj şi o stăpânire de sine de nedescris. O noapte întreagă au stat în afara clădirii şi s-au luptat cu demenţii ascultând deasupra glasul morţii. Am plecat din şcoală cu deviza să-i răzbunăm pe colegii noştri de la Sibiu. Nu ştiu încă în ce măsură am făcut-o, dar până astăzi, adică după o zi şi o noapte de iad, nu avem nici o pierdere. Toţi elevii sunt sănătoşi. Populaţia ne ajută şi ea. Ne dau de mâncare, bem sucuri, au ridicat arme în schimbul buletinelor şi luptă şi ei alături de noi. Extraordinară colaborare şi ajutor reciproc. Sper să am posibilitatea să vi le povestesc. Deja acum când aud un zgomot cât de cât mai tare, cum tresar. DAR NU MĂ PLANG! Sunt bărbat, sunt oştean al României libere. Dar încă o dată vă rog să nu vă faceţi griji că voi avea grijă de mine şi NU VREAU CA ACEASTĂ SCRISOARE SĂ FIE ŞI ULTIMA. Vă îmbrăţişez cu mult, mult dor şi dragoste,

Elev caporal Cătălin Haidău”.

Scrisoarea a fost găsită în buzunarul hainei lui Cătălin, după ce a acesta a murit. 

Cum a murit Cătălin şi ultimele ore din viaţa lui

Pe 21 decembrie 1989, elevii Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie Antiaeriană şi Rachete Braşov au fost trimişi să ţină piept teroriştilor care se anunţase că ar fi ajuns la Braşov. Cătălin este şi el unul dintre elevii cei care primeşte muniţie de război. Alături de alţi colegi este urcat într-un camion care rulează prin tot oraşul. El a fost dus să apere Consiliul Judeţean Braşov, alături de ceilalţi colegi.

„S-au aruncat pietre şi cuvinte usturătoare asupra noastră. Mulţimea devenea ameninţătoare, teama era de ambele părţi. Armata nu avea or­din să tragă în populaţie. Se strigau sloganuri anticomuniste şi împotriva ar­matei. Apoi au primit ordin să tragă fo­curi de avertisment. Populaţia civilă s-a speriat… a fugit… a revenit. Au început jeturile de apă. Apa i-a determinat pe braşoveni să plece. Pentru mo­ment. A doua zi, pe 22, s-au adunat din nou în piaţă. Tensiunea creştea. Apoi a venit eliberarea. Ceauşescu fugise. Bucurie nestăvilită ne-a cuprins pe toţi, civili şi militari. Ne-am îmbrăţişat frăţeşte, copii, femei, băr­baţi, chiar dacă cu o seară înainte fusesem duşmani. Bucuria nu a ţinut mult. Spre seară s-a dat din nou alarma: teroriştii. În jurul orei 1:00 (22 decembrie) s-a dat din nou alarma. Am primit muniţia de război, ne-am îmbarcat în camioane şi am plecat unii la Tipografie, alţii la Cristian, noi la Consiliu. Totul era liniştit. (…)

O femeie în vârstă a venit şi ne-a servit cafea caldă. N-am apucat s-o bem căci de undeva au izbucnit câteva focuri de armă. Atunci ne-a cuprins panica. Era noapte şi nu ştiam de unde se trăgea. Ne-am culcat grabnic pe asfaltul umed, încercând să ne adăpostim după camioane. Atunci a început măcelul. Noi trăgeam către parcul din faţa noastră. Trotuarele erau neîncăpătoare şi deci nici poziţiile de tragere nu erau prea grozave. Drept ripostă, din parc s-a abătut asupra noastră o ploaie de gloanţe. Se auzeau de pretutindeni zgomote şi gemete. Fuseseră răniţi şi câţiva dintre noi. Braşovenii care fuseseră în parc să demonstreze au fost prinşi între focuri. Totul era haos”, îşi amintea elevul caporal Dragoş Tudor despre perioada respectivă.

În seara zilei de 23 decembrie, elevii Plutonului 122, printre care şi Cătălin, s-au întors la şcoală şi au intrat în programul de odihnă. Elevul caporal Cristian Daia a povestit ultimele momente din viaţa lui Cătăli: „În jurul orei 16, am plecat cu un camion în cazarmă. Eram atât de obosiţi încât nici nu ne-am dus la masă. Am mers în garso­nieră eu, Cătălin Haidău şi Ioan Tiţă. Eu şi Cătălin am scris câte o scrisoare acasă, iar Tiţă s-a culcat. Am terminat şi eu de scris scrisoarea şi am vrut să plec să mă culc, dar Cătălin m-a oprit şi mi-a arătat o singură frază din scrisoarea lui în care spunea părinţilor că speră să apuce să-i mai vadă o dată pentru a le povesti mai multe lucruri. Avea ochii înecaţi în lacrimi. Apoi eu m-am culcat. (…)

El ne-a trezit şi ne-a spus să ne îmbrăcăm că este alarmă. Se trăgea în şcoală. Cătălin a spus că nu putem rămâne în garsonieră, trebuie să ieşim afară. Apoi a spus să-l acoperim cu foc ca el să iasă în luptă. Ne-am ridicat şi ne uitam pe geam cu spatele la uşă. Am auzit uşa trântită de perete şi m-am întors să ies şi eu. Am ieşit şi l-am găsit pe Cătălin căzut. L-am strigat dar nu a răspuns. Apoi am auzit ceva…!! Şi m-am uitat… era întune­ric! În dreapta lui începuse să se întindă o pată roşie”.

Verdictul procurorilor: ucis de greşeală

Părinţii săi au primit acasă, la Târgu-Jiu, o înştiinţare oficială în care erau anunţaţi că fiul lor a fost împuşcat mortal în urma unei lupte eroice cu „elemente teroriste". Procuratura a stabilit ulterior că tânărul Haidău a fost ucis din greşeală, pe holurile unităţii, de colegul său Hadrian Şerba ca urmare a panicii create de anunţarea unui desant aerian. „Am încercat să vorbim ulterior cu acest Şerba, dar tatăl său ne-a spus că este în stare de şoc. Nu a făcut închisoare, s-a considerat o eroare. Nu ştim sigur nici azi cine l-a împuşcat pe Cătălin, ne-au zis că a fost un erou şi să lăsăm totul aşa cum e", a spus Grigore Haidău, tatăl eroului decedat la Revoluţie.