Procurorul Grecu, verificat de Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Grecu, apărat de CSM
Laurenţiu Grecu, apărat de CSM

Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media a mai multor articole cu privire la procurorul Laurenţiu Grecu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

„Prin opiniile exprimate în cuprinsul materialelor de presă menţionate, s-a indus ideea că procurorul Grecu Laurenţiu Marius a efectuat acte de urmărire penală cu încălcarea dispoziţiilor legale într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, acesta fiind instrumentat la ordin politic. S-a mai susţinut că magistratul s-a aflat în stare de incompatibilitate la momentul instrumentării cauzei penale, dar şi faptul că, după dobândirea calităţii de magistrat, procurorul ar fi desfăşurat activităţi economice, fiind implicat în săvârşirea unor fapte de natură penală“, se arată într-un comunicat al CSM.

Ce s-a constatat în urma verificării

Inspecţia Judiciară a ajuns la concluzia că acuzaţiile la adresa procurorului au fost nefondate: 

„Verificările Inspecţiei Judiciare au relevat că acuzaţiile referitoare la activitatea şi cariera domnului procuror în sensul efectuării unor acte de urmărire penală cu încălcarea dispoziţiilor legale, existenţa unei incompatibilităţi, desfăşurarea de activităţi economice şi implicarea în săvârşirea a numeroase fapte penale, sunt nereale şi lipsite de suport probator. Atât sesizările disciplinare cât şi cauzele penale  privindu-l pe domnul procuror au fost soluţionate de organele competente prin clasare, anterior publicării materialelor de presă în discuţie“,

se mai precizează în comunicatul CSM.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite