Preşedintele unei comisii de examinare de la Evaluarea Naţională s-ar putea alege cu dosar penal

Preşedintele unei comisii de examinare de la Evaluarea Naţională s-ar putea alege cu dosar penal

Un p

Un profesor din comuna Berleşti ar putea fi eliminat din comisia de examinare şi ar putea fi şi cercetat penal, pentru că a completat cu date nereale o declaraţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta era preşedintele comisiei de examinare din comuna Berleşti, dar nu a menţionat în declaraţia pe care a completat-o că fiul său susţine Evaluarea Naţională în acest an. Profesorul în cauză era obligat să declare dacă are rude de până la gradul patru în examen. Fiul profesorului nu susţine examenul la acelaşi centru de examen unde este tatăl său. 
Fiecare profesor care vrea să fie evaluator ori membru din comisia de examen trebuie să completeze această declaraţie. Această metodă a intrat în vigoare în urmă cu şase ani, iar sancţiunile sunt de natură administrativă, pe de o parte, şi prevăd excluderea profesorului din orice comisie pentru o perioadă de până la cinci ani, dar şi penală, pentru fals în declaraţii.
 

Comisia Judeţeană va cerceta incompatilitatea 

 
Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Goj, a spus că situaţia va fi cercetată şi
se vor lua măsurile corespunzătoare:
„Am fost sesizată despre această incompatibilitate şi am anunţat Comisia judeţeană despre această situaţie, care fusese, deja informată, şi luase decizia de modificare a hotărârii de constituire a Comisiei din Centrul de examen Licurici, pentru că domnul profesor care îndeplinea funcţia de preşedinte al comisiei avea un statut incompatibil cu această funcţie şi cu orice funcţie în cadrul examenului de Evaluare Naţională 2017 pentru că fiul dumnealui susţine examenul şi are calitatea de candidat în alt centrul de examen. O să verificăm această situaţie şi existenţa declaraţiei prin care domnul profesor şi-a exprimat compatibilitatea cu funcţia pe care o deţinea. În funcţie de ce se va stabili, Comisia Judeţeană va lua măsurile care se impun”. 
citeste totul despre: