Poliţista care a reuşit să câştige trei medalii de aur la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ileana-Denisa Ştirbulescu a câştigat trei medalii de aur                                Foto: Facebook
Ileana-Denisa Ştirbulescu a câştigat trei medalii de aur                                Foto: Facebook

O tânără poliţistă originară din municipiul Motru, judeţul Gorj, a reuşit să câltige trei medalii de aur, una de argint şi o altă medalie de bronz la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, care s-au desfăşurat in Rotterdam, perioada 23 iulie - 31 iulie 2022.

La această competiţie au participat 10.000 de sportivi din peste 70 de ţări din întreaga lume. Ileana-Denisa Ştirbulescu are 26 de ani şi activează în Bucureşti, la Centrul Naţional în Spaţiul Schengen, care aparţine de Aparatul Central al MAI.

Tânăra poliţistă a câştigat medaliile de aur la probele de alergare 800 metri, Ştafeta 4x100 metri şi Ştafeta 4x400m. Ea s-a clasat pe locul II la proba de alergare de 10 km. 

„Dintotdeauna mi-a plăcut să fac mişcare, motiv pentru care am început să practic luptele libere în oraşul meu, iar apoi am început cu atletismul. Pasiunea mea pentru sport, alergare, a început ca o necesitate atunci când am dat admiterea pentru Liceul militar «Mihai Viteazul» din Alba Iulia”, spune sportiva. 

„Chiar dacă am luat toate examenele, inclusiv proba sportivă, nu am reuşit să intru la acest liceu. Acest fapt nu m-a demoralizat, ci mi-a întărit dorinţa de a face mişcare în continuare şi de a învăţa cât mai mult pentru examenul de la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza. Astfel, după ce am reuşit să iau admiterea la Academia de Poliţie, am început să particip la cocursul sportive“, a mai povestit poliţista. 

Ileana-Denisa Ştirbulescu foto facebook

Foto: facebook.com/denisa.stirbulescu

Aceasta a mai participat în acest an la jocurile IPA, care s-a desfăşurat în luna mai în Bar, Muntenegru, unde a obţinut locul II la proba de 5 km. 

„Am participat la numeroase competiţii, cum ar fi Campionatele naţionale de atletism, la proba de martaton şi de cros. La Campionatul naţional din anii 2016 şi 2017 am obţinut locurile I şi II cu echipa. Am participat la Campionatul naţional al MAI. Particip la fiecare ediţie din anul 2014 şi de fiecare dată am fost pe podium“, a povestit poliţista. 

Aceasta va participa şi în acest an la Campionatul naţional de atletism.

Ileana-Denisa Ştirbulescu foto facebook

Foto: facebook.com/denisa.stirbulescu

A lucrat la cazuri criminalitate informatică, trafic de droguri şi trafic de persoane

Ileana-Denisa Ştirbulescu a terminat Academia de Poliţie la profilul Combaterea Criminalităţii Organizate. „Am fost repartizată la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate din Ilfov. Am lucrat mai mult pe criminalitate informatică, dar şi în cazuri de trafic de droguri trafic de persoane. Partea de teren era mai palpitantă şi antrenată”, povesteşte ea.  

Poliţista se antrenează de 4-5 ori pe săptămână. „Pe lângă munca pe care o desfăşor, mai sunt şi antrenoare fitness, tehnician nutriţionist şi consilier sportiv. Dac 4-5 antrenamente pe săptămână,. Sunt legitimată la clubul sportiv Locomotiva şi îmi desfăşor antrenamentele pe stadionul «Lia Manoliu»“, a povestit Ileana-Denisa Ştirbulescu. 

Ileana-Denisa Ştirbulescu foto facebook

Foto: facebook.com/denisa.stirbulescu

Pasiunea pentru sport a început după terminarea şcolii generale

Pasiunea pentru atletism a început imediat după ce a terminat şcoala generală. „Pasiunea pentru sport a venit imediat după Şcoala Generală când am vrut să dau la Liceul Militar şi m-am pregătit pentru probere sportive. A venit ca o necesitate, după care s-a transformat într-o plăcere. Din clasa a IX-a am continuat să alerg şi să particip la numeroase competiţii“, a relatat Ileana-Denisa Ştirbulescu. 

Vă recomandăm să citiţi şi 

Accident în pădure. Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un tractor cu care s-a răsturnat

Fotografia care a devenit virală cu o tânără care şterge geamul unui apartament aflat deasupra sediului unei instituţii

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite