Peste 1500 de minore cu vârste mai mici de 15 ani au avortat
0Un număr impresionant de minore din judeţul Gorj au apelat la avort, pe parcursul anului trecut, pentru a scăpa de sarcinile nedorite.
Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj 1.542 de fete cu vârste mai mici de 15 ani au suferit chiuretaje.
„Dintre acestea, 846 au fost cu avort la cerere, iar 696 au fost cu avort incomplet. Între 15 şi 19 ani, 93 de cazuri de avort. Sunt cifre mari, pentru că este vorba de tinere care sunt, practic, copii, care nu au realizat ce se întâmplă cu organismul lor, ducând la o sarcină la o vârstă de sub 15 ani“,
a precizat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.
Trei minore cu vârste de până la 15 ani au devenit mămici
Peste 100 de tinere minore au devenit, anul trecut mămici. „Trei tinere sub vârsta de 15 ani au rămas însărcinate, în 2016, iar 118 fete cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani au fost gravide“, a mai precizat Elena Piţian.