O fostă contabilă realizează săpunuri naturale cu uleiuri vegetale şi plante medicinale. A conceput un săpun care combate acneea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fostă contabilă s-a reprofilat şi realizează săpunuri naturale cu uleiuri vegetale şi plante medicinale. Aceasta şi-a pierdut locul de muncă, după ce unitatea în cadrul căreia lucra a dat faliment şi a fost nevoită să găsească o cale de a-şi câştiga existenţa.

Veronica Giorgi a devenit măiastră în realizarea săpunurile naturale, astfel încât a ajuns chiar să le facă pentru anumite întrebuinţări. Aceasta a reuşit să găsească o combinaţie de plante medicinale şi uleiuri care combate cu succes acneea. Din aceşti motiv, mulţi adolescenţi se numără printre clienţii ei. „Doamnele sunt în special clienţii mei fideli, dar şi tinerii care suferă de acnee, pentru că am un săpun care combate într-un mod eficient această afecţiune. Acest săpun conţine o combinaţie de plante: muşeţel, gălbenele, sunătoare şi alte plante specifice tenului cu probleme. Apoi îl îmbunătăţesc cu propolis, uleiuri esenţiale de muşeţel şi gălbenele. Săpunul dă randament pentru că tinerii se reîntorc şi acest săpun este chiar foarte solicitat“, ne explică Veronica

Ingrediente din gospodăria de la ţară

Veronica Giorgi a început să realizeze săpunuri din anul 2008. Ingredientele pe care le foloseşte le procură din gospodăria de la ţară: „Este o reţetă generală pe care o îmbunătăţesc cu ingredientele pe care le procur de la gospodăria de la ţară. Mai nou cultivăm şi lavandă. Săpunurile conţin şi produse apicole: propolis, ceară, polen. Totul este făcut acasă, fără chimicale. Folosesc multe plante medicinale.

image

Foloseşte uleiuri vegetale

Veronica Giorgi a învăţat singură să facă săpunuri. Fosta contabilă a avut ca model pe cel de casă. „Am învăţat singură să realizeze săpunuri, gândindu-mă şi la modul în care se face săpunul tradiţional de casă, care se face numai din grăsime de porc. Eu folosesc doar uleiuri vegetale: de palmieri, cocos, măsline, floarea soarelui, in“, a spus Veronica.

Aceasta îşi valorifică săpunurile şi prin intermediul facebook-ului. „Săpunurile le comercializez şi prin intermediul facebook-ului, dar şi prin intermediul târgurilor de profil la care particip”, precizează Veronica.

Realizează poşete unicat

image

Veronica Giorgi mai are o pasiune. Aceasta realizează poşete unicat. „Prima mea pasiune a fost croitoria. M-am specializat, apoi, pe poşete. Materialele pe care le folosesc provin din lada de zestre a bunicii. De cinci ani realizez poşete. Tinerii s-au reorientat către tradiţional, mai ales că sunt produse unicat“, ne mărturiseşte Veronica.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite