Metodele şi motivele de sinucidere în Bucureştiul de acum un secol. Cele mai multe cazuri proveneau din rândul populaţiei maghiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spânzurarea era una dintre cele mai folosite metode
Spânzurarea era una dintre cele mai folosite metode

Sinuciderile au fost strâns legate de capacitatea de adaptare a omului la transformarea modului de viaţă. O schimbare de acest fel s-a produs în Bucureşti în secolul al XIX-lea.

 „Oraşul corupe. Este cel care strică bunele moravuri. Dar este şi un factor de progres. Problema este că oraşul - în spaţiul românesc - nu s-a născut dintr-o experienţă proprie, din resorturi autohtone - ci dintr-una împrumutată de la alţii ad-integrum: de la arhitectură şi reţea stradală, la vestimentaţie, maniere şi limbaj.

Această adaptare în mare măsură imparţială şi superficială a dat naştere - la nivelul individual şi al colectivităţilor - a unui permanent conflict, între vechi şi nou, între cum e bine şi ce este rău, Bucureştii veacului al XIX-iea, cunoştea un proces accelerat de modernizare. Urbanizarea, noul ambient arhitectural sau al vieţii private, ascunde numeroase zbateri şi readaptări la 'nou'; un zbucium afectiv şi social într-un ritm galopant.

Tradiţia familiei se dizolvă în spaţiul urban, contractul marital devenind flexibil, raporturile inter-umane se diferenţiază mai mult, devenind imprevizibile; nesiguranţa, neîncrederea devin sentimente care se permanentizează în mentalul colectiv şi în imaginarul social“, prezintă istoricul Adrian Majuro în studiul „Scurt excurs asupra sinuciderii în Bucureştii anilor 1900“. 

Doctorul Nicolae Minovici constata, în 1904, că cele mai multe sinucideri se petreceau în mediul urban. Cei mai mulţi sinucigaşi proveneau din rândul persoanelor care erau lipsite de mijloace de existenţă. 

Medicul legist Nicolae Minovici a făcut ample cercetări, care au făcut parte din lucrarea sa de doctorat -  „Studiu asupra spânzurării“ - cu privire la cauzele acestui fenomen. 

Sinuciderile prin spânzurare erau cele mai numeroase

Ca şi în prezent, Bucureştiul reprezenta în perioada respectivă un centru urban care atrăgea numeroase persoane din alte zone ale ţării şi chiar din străinătate.

„Era o competiţie în care trebuia să te integrezi iar pe parcursul acestei curse, mulţi nereuşind să ţină pasul, se retrăgeau, sau îşi puneau capăt zilelor neîndurând eşecul. Modalităţile prin care bucureştenii îşi puneau capăt zilelor erau variate: prin arme de foc ( 120 de bărbaţi şi 8 femei), otrăviri ( 46 de bărbaţi şi 71 de femei), spânzurări (44 bărbaţi şi 17 femei), aruncări înaintea trenului, prin împungere sau tăiere, aruncări pe fereastră, înecări, asfixii de cărbuni. La finalul diagramei privind perioada unui deceniu (1891-1902), sinuciderea prin spânzurare era predominantă cu 136 de cazuri“, menţionează istoricul Adrian Majuro.

Ce meserii aveau sinucigaşii 

Conform unor studii, majoritatea sinuciderilor se petreceau primăvara, dar s-a constatat că şi toamna creştea numărul celor care se spânzurau.

O analiză interesantă o reprezintă clasificarea sinucigaşilor după profesiile acestora. „Desigur, cei mai mulţi erau fără profesiune (prostituate, vagabonzi, hoţi - 18 bărbaţi şi 5 femei), iar apoi urmau în ordine: menajere (11 ), cizmari ( 10), muncitori şi comercianţi (câte 9 de fiecare branşă), şapte funcţionari şi tâmplari, patru brutari, birjari şi zugravi (câte trei), zidari, cântăreţi, cojocari, fierari şi rentieri. câte doi, cerşetori, samsari, dogari, căruţaşi, sacagii, bragagii, medici, bucătari, ipsosari, pălărieri, frizeri, caretaşi, institutori, şcolari, lampagii, zodiaşi, croitori şi tocilari, câte unul. Toţi aceştia s-au spânzurat“, se arată în lucrarea „Scurt excurs asupra sinuciderii în Bucureştii anilor 1900“.

Cei mai mulţi sinucigaşi erau unguri

O altă clasificare care s-a făcut a fost în funcţie de ţara sau zona de provenienţă. Astfel, cei mai numeroşi sinucigai erau ungurii cu 48 de cazuri, iar apoi urmau românii (19 bărbaţi şi 14 femei) şi transilvănenii, 18 cazuri. S-au ma înregistrat decese şi în rândul evreilor, 17 cazuri, germanilor, 7 cazuri, doi italieni, doi ţigani, câte un rus, albanez şi bulgar, dar şi trei necunoscuţi ca etnie. O explicaţie dată de medicul Nicolae Minovici era că în Ungaria era folosită şi în perioada respectivă pedepsa capitală prin spânzurare.

Potrivit cercetărilor efectuate, în Bucureşti, în anul 1899 un individ din 2000 se sinucidea prin spânzurare.

Cauzele sinuciderilor 

„Cauzele sinuciderilor prin spânzurare erau variate şi se regăsesc în întregime ca rezultat al frustrărilor şi neîmplinirilor cotidiene: alcoolismul, alienaţia, mizeria, certuri de familie, boli cronice, pasiunile, întristarea, lipsa de ocupaţie, lipsa de protecţie sau pierderea de procese, datoria de bani sau lipsa de ocupaţie, dar cele mai multe nu avea motive cunoscute (52 de cazuri)“, prezintă istoricul Adrian Majuro.

Acesta prezintă şi câteva cazuri concrete. Astfel, soţia unui ungur, dogar de meserie, povestea în octombrie 1899: „Sunt căsătorită cu el de 16 ani. Avem o fată de opt ani. Suntem săraci. Am venit în România de 8 ani. Eu am fost servitoare şi el lucra dogăria. Altfel era sănătos, numai că avea darul beţiei, din care cauză ne certam adesea".

Mărturisirile sinucigaşilor

Soţia unui cârciumar român care se spânzurase a mărturisit faptul că ajunsese în depresei după ce nu mai avea ocupaţie: „De la o vreme încoace de când dânsul se află fără nici o ocupaţie, îl auzeam câte odată că are să-şi curme zilele, ba chiar sunt două săptămâni de când într-o noapte am fost deşteptată din somn de el şi foarte iritat, mi-a spus că-i este rău şi că s-ar fi spânzurat, însă i s-a rupt sfoara".

Mizeria, neajunsurile şi starea permanentă de stres erau motivele care stăteau la baza actelor sinucigaşe.

Mă omor, fiindcă văd miseria că mă doboară, nu voi să cer nimic nimănui; nu voiam decât să găsesc de lucru", mărturisea un sinucigaş în scrisoarea de adio.

Cea mai impresionantă a fost scrisoarea dedicată special doctorilor Mina şi Nicolae Minovici: „Mă rog foarte mult Domnule Doctor Mina să mă scuzaţi de atâta polologhie, dar am auzit odată pe Dl. Dr. Nicu, fratele D-voastră, că tare ţine de mult a avea scrisorile sinucişilor, deci am voit să fac o plăcere şi pe de alta să-l şi rog ca să nu mă mai chinuiască şi mort că destul am fost persecutat de oameni în viaţă. Iată unde ajung oameni care'şi ţine cinstea până la moarte şi să nu mai vadă această infamă lume".

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite