La băut în cârciumă, deşi era închis
0Angajata unei cârciumi din comuna Crasna a avut o surpriză de proporţii după ce a deschis uşa localului: aceasta a găsit înăuntru doi bărbaţi care consumau liniştiţi băuturi alcoolice.
Cei doi localnici se aflau în interiorul localului la ora 7 dimineaţa. Speriată, femei a anunţat poliţia. „La deschiderea localului, vânzătoarea a găsit uşa de la intrarea în local deschisă şi la o masă din interiorul acestuia pe D.G., de 36 ani şi P.P., de 41 ani, ambii din comuna Crasna, judeţul Gorj, care au declarat că au pătruns în local, cunoscând faptul că programul este non-stop iar uşa de la intrare era întredeschisă. Cu ocazia deplasării la faţa locului a poliţiţtilor din cadrul Postului de Poliţie Crasna, s-a constatat faptul că uşa de acces în local prezintă urme de forţare“, a spus George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. Cei doi clienţi s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.