Ironia sorţii: sentinţa Curţii de Apel Alba prin Călinoiu a fost declarat incompatibil a fost publicată chiar în timpul şedinţei de constituire a Consiliului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călinoiu (stânga) a fost declarat incompatibil
Călinoiu (stânga) a fost declarat incompatibil

Ion Călinoiu a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, la Curtea de Apel Alba, şi a fost declarat incompatibil

Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, a fost declarat incompatibil, după ce instanţa de judecată a Curţii de Apel Alba a respins acţiunea acestuia împotriva raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pe motive de tardivitate, contestaţia fiind depusă peste termenuil legal. 

„Admite excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de către pârâtă. Respinge ca tardivă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Călinoiu Ion în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Respinge în fond cererea de intervenţie accesorie în sprijinul reclamantului formulată de intervenientul Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Alba Iulia, sub sancţiunea nulităţii“,

se arată în sentinţa judecătorească. 

Nu mai poate ocupa funcţii publice timp de trei ani 

Dacă hotărârea va râmâne definitivă, atunci Ion Călinoiu nu va mai putea ocupa funcţii publice timp de trei ani. „Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzuta din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioada de trei ani de la încetarea mandatului", arată ANI. 

Pentru ce a fost declarat incompatibil

Călinoiu a fost găsit vinovat de ANI pentru că a deţinut, simultan cu funcţia de preşedinte, următoarele calităţi, contrar prevederilor legale: expert pe termen scurt în cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţămantului Profesional şi Tehnic, în perioada 01 septembrie - 15 decembrie 2012 şi expert pe termen scurt - expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social / expert consortiul regional Sud-Vest Oltenia în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, în perioada 01 iunie - 31 iulie 2013. 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite