FOTO Guvernul a aprobat modernizarea Stadionului Municipal şi a Sălii Sporturilor. Cum vor arăta cele două arene sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat, ieri, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Stadionului Municipal şi a Sălii Sporturilor din Târgu Jiu, cele două lucrări urmând să fie scoase la licitaţie în perioada următoare.

Cele două lucrări de modernizxare vior fi scoase la licitaţie în perioada următoare. Investiţia de la Stadionul Municipal este estimată la 21,7 milioane de euro. Noul stadion va avea o capacitate de peste 12.000 de locuri. „Sunt două obiective în domeniul sportiv. 21,8 milioane de euro va costa investiţia de la Complexul Sportiv Municipal cu 12.386 de locuri, din care 10840 pentru public, pentru presă 280 de locuri şi aproape 1000 pentru oficiali. Ca şi caracteristici, tribuna I va cuprinde zona pentru echipe, vestiare, zona pentru recuperare, duşuri, sală de antrenament, zonă control antidoping, locuri conexe pentru public, parcare auto subterană şi spaţii tehnice. Tribuna a II-a va îngloba unele spaţii aparţinând hotelului Ministerului Tineretului şi Sportului. Corpul administrativ va fi compus, la parter, din zonă de prim ajutor, zonă deschisă prin care se va asigura accesul autospecialelor, etajele I şi II spaţii de birouri şi zonă pentru comandamentul de ordine şi camera de control a stadionului, pistă de atletism cu suprafaţa sintetică existinsă la şase culoare, în lungime de 400 de metri. Vor rezulta 230 de locuri de parcare pentru public, 67 de locuri de parcare supraterane“, a spus Liviu Dragnea ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Stadionul va face parte din categoria patru de clasificare

Investiţia presupune şi construirea unui hotel destinat sportivilor. „Hotelul pentru sportivi va avea o capactitate de 38 de camere şi două apartamente“, a precizat Liviu Dragnea. 

Stadionul actuyal nu mai corespunde normelor UEFA. Noul stadion va avea categoria patru de clasificare. „Stadionul actual are 9200 de locuri şi nu îndeplinşte condiţiile de a desfăşura meciuri din cupele europene şi nu asigură condiţii optime nici pentru desfăşurarea meciurilor din Liga I de fotbal. Numărul locurilor acoperite este de numai 500. Există în prezent doar 92 de spaţii de cazare. Stadionul Municipal se va reconstrui după demolarea tribunelor existente. În urma modernizării, stadionul va îndeplini cerinţele UEFA pentru categoria patru de clasificare, astfel încât desfăşurarea unor meciuri europene să se poată desfăşura pe teren propriu. Vor fi două tribune la est şi vest, iar locul peluzelor va fi luat de construcţia holetulului la nord, respectiv de cea a corpului administrativ la sud, care vor avea o copertină comună cu stadionul“, a mai declarat Dragnea.  

Durata de execuţie va fi de 18 luni de la ordinul de începere a lucrărilor. 

Investiţia de la Sala Sporturilor va fi de 2,7 milioane de euro

Noua Sală a Sporturilor va fi cobnstruită într-un an de zile. „Valoarea finală a investiţiei 2,7 milioane de euro, iar durata estimatăm de realizare este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere. Sala actuală a fost realizată la începutul anilor 70. Imobilul nu mai îndelineşte toate cerinţele pentru calitate în construcţii, atât în privinţa  rezistenţei, cât şi la stabilitate, nici în ceea ce priveşte izolarea termică, precum şi economia de energie“, a precizat Liviu Dragnea.

Cpapacitatea sălii va creşte cu aproximativ 500 de locuri

Capactitatea sălii va creşte cu aproximativ 500 de locuri. Actuala sala nu mai corespunde din mai multe privinţe. „În prezent, sala are o capacitate 770 de locuri. Ca şi soluţie propusă, capacitatea sălii va fi de 1230 de locuri. Vor rezulta trei zone de intervenţii: demolare completă a structurii corpului estic, tribună şi foaier, construirea unei tribune cu 19 rânduri şi un rând suplimentar pentru comentatori şi jurnalişti. În al doilea rând, demolarea corpului existent de vestiare, iar extinderea propusă va genera un plan superior cu două gradene cu locuri. La parter se vor obţine spaţii în tribuna nou realizată, zone pentru spectatorii cu handicap locomotor, cabinet medical antidoping, sală de conferinţe, vestiar arbitri. În ultimul rând, se va demola planşeul şi pereţii în vederea construirii unui nou acoperiş. Va fi realizat un nou sistem de nocturnă. În plus, faţă de locurile de parcare de la stadion se va realiza o parcare de care va permite parcare a două autocare sau şapte autoturisme“, a mai adăugat Dragnea. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite