Guma de mestecat a ciobanilor, un produs sută la sută natural
0
Guma de mestecat nu le-a fost străină nici crescătorilor de oi, folosind în acest scop o răşină specială, pe care au numit-o „mesteca“.
Aceasta era folosită de către oieri şi prezintă calităţile gumei de mestecat obişnuite, cu menţiunea că este un produs sută la sută natural, fiind o răşină aparte, care apare separat de răşina obişnuită a coniferelor.
„Ea apare sub forma unor picături rotunde sau ovale, de mărimea „buricului” unui deget, având culoarea gălbuie cu o uşoară nuanţă de roz, nelipicioasă, limpede ca aspect, cu miros specific, plăcut, neînţepător, aromat. Aceste picături poartă numele de «pticui», care pot fi mai multe la un loc aşezate unul sub altul longitudinal, adevărate filoane, sau sub formă de ciorchine. Pentru a putea fi folosită ca gumă de mestecat, această răşină specială de pe coaja brazilor, trebuie formată. În acest scop, se iau mai mulţi pticui, se mestecă în gură până se «leagă». Fiind termoplastici, prin mestecare la temperatura cavităţii bucale, se omogenizează, obţinându-se o pastă moale, nelipicioasă, având o culoare asemănătoare cafelei cu lapte. Mesteca nu se lipeşte de dinţi, se mestecă uşor, având o aromă specifică, plăcută, calităţi asemănătoare până la identificare cu ale gumei de mestecat obţinuite”, arată etnograful Dumitru Gălăţan Jieţ.
Cum şi unde se păstra mesteca
Mesteca chiar se punea la păstrare, urmând a fi folosită mai târziu. Era păstrată de ciobani în diverse frunze mari de plante montane: frunze de ştevie sau de steregoane. Odată cu apariţia chibriturilor, mesteca a început să fie păstrată în cutiile acestora, în condiţii mai bune. Pentru a o folosi duminica, atunci când coborau de la oi din munte, ciobanii o lipeau pe partea exterioară a brâului, într-unul sau în mai multe locuri la vedere sau chiar la panglica pălăriei.
Cât timp putea fi folosită mesteca
Mesteca se putea folosi doar două ore, după care devenea inutilizabilă. Acesta era dată doar membrilor familiei. „Procedeul de formare a mestecii nu este igienic şi de aceea nu era oferită decât membrilor apropiaţi din familie: soţie, copii, iubite, fiind darul ciobanului pentru familie la coborârea de la munte. Această gumă de mestecat a ciobanilor, poate fi mestecată aproximativ două ore. În acest timp se poate întinde prin efilare la exterior ca orice gumă de mestecat, în fire subţiri, lungi, singura deosebire fiind aceea că nu se pot face şi balonaşele pe care le fac copiii cu guma de mestecat obişnuită, pe care le sparg apoi, distrându-se. După acest timp de utilizare de aproximativ două ore, mesteca devine casantă, fărâmicioasă, fără aromă, iar culoarea tinde spre liliachiu, devenind inutilizabilă, spunându-se că a «îmbătrânit»”, mai arată Dumitru Gălăţan Jieţ.
Legenda mestecii
Etnograful povesteşte în articolul „Mesteca, guma de mestecat a ciobanilor jieni“ care este legenda acesteia:
„În lumea satelor circula şi o legendă cunoscută de toţi oierii din satele din estul Văii Jiului, de unde au cules-o. Se spune că în vremea când Dumnezeu a făcut bradul, l-a făcut înalt, cu coaja netedă, neavând cioturi şi crengi, doar la vârf un smoc de crengi verzi de cetină, care se termină în formă de cruce. Avea un aspect distins, fiind fala pădurilor de la munte. Cum dracul se străduia din răsputeri să bage beţe în roate, spre a compromite creaţia, cu forţele sale malefice, când a căzut bradul aşa falnic, a început să bată piroane în trunchiul acestuia, simulând crengile, pe care a început să se urce, bătând în continuare altele, spre a ajunge la vârf pentru a-l rupe. Când a ajuns aproape de vârf, a văzut crucea, care l-a speriat atât de tare încât „s-a scăpat” asupra lui, murdărind pe o anumită porţiune coaja bradului. Când a văzut acest lucru, Dumnezeu a scuipat de trei ori în direcţia bradului: - Ptiu, ptiu, ptiu drace, ce-ai făcut? Din stropii de scuipat ai Creatorului au rezultat picăturile de mestecă, iar din mizeria Satanei a luat naştere răşina“.
Se încarcă comentariile...
