Greenpeace a măsurat poluarea aerului din Rovinari, unde funcţionează una dintre cele mai mari termocentrale din ţară
0Specialiştii Greenpeace au efectuat, ieri, măsurători în privinţa calităţii aerului din oraşul Rovinari, acolo unde funcţionează una dintre cele mai mari termocentrale din ţară.
Militanţii organizaţiei ecologice au stabilit că aerul din oraşul Rovinari depăşeşte cu mult limita admisă a poluării. „Pentru determinarea pulberii în suspensie din aer este necesară analizarea calităţii aerului pe durata întregului an şi analizarea mediilor zilnice. Conform legii, mediile zilnice trebuie să se menţină sub limita de 50 de micrograme pe metru cub de aer. Numărul de zile pe an în care nu s-a depăşit pragul trebuie să fie sub 35“ Ionuţ Cepraga, coordonator campanie Greenpeace.
Măsurătorile efectuate pentru determinarea pulberilor în suspensia din aer au evidenţiat faptul că poluarea este cu mult peste limita permisă. „Valorile stabilite se situează clar peste limita admisă de 50 de micrograme pe metru cub. Aceste valori sunt mari, având în vedere că vremea a fost bună şi vântul a bătut din sens opus termocentralei“, a spus un specialist austriac.
Locuitorii se plâng de poluare
Reprezentanţii oraşului Rovinari recunosc că localitatea este afectată de poluare, dar sumele achitate de Complexul Energetic Oltenia la bugetul local asigură funcţionarea oraşului. „Locuitorii se plâng de poluare, şi pe bună dreptate. Dacă beneficiem de impozitele pe care le plăteşte Complexul Oltenia, o bună parte din sume merg către rezolvarea problemelor de mediu“, a spus Costel Podaru, administratorul oraşului. Şi locuitorii se plâng de poluare. „Dacă duc maşina la spălătorie astăzi, praful se pune la loc mâine“, a precizat un locuitor din Rovinari.