Edi Iordănescu nu mai vrea improvizaţii în apărarea Pandurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edi Iordănescu vrea să transfere neapărat un fundaş central, pentr a nu mai fi nevoit să apeleze la impovizaţii în defensivă.

După accidentarea lui Paraskevas din toamna anului trecut, s-a apelat la anumite improvizaţii în apărare, unde au jucat gemenii Erico şi Elton. Edi Iordănescu nu mai vrea să apeleze la această soluţie: „Am văzut cuplul Erico – Elton în apărare dar clar este o improvizaţie, nu spun că nu pot forma un cuplu de fundaşi centrali dar Elton trebuie să mai lucreze, are alte deprinderi pentru alte poziţii. Orice greşeală la nivelul fundaşilor centrali se resimte. Acum nu este timpul, având şi situaţia în care se află echipa nu putem face experimente. Nu spun că nu voi mai apela la Elton ca fundaş central, dar acum echipa are nevoie de un fundaş central”.

„Postul de fundaş central trebuie acoperit acum urgent“

Edi Iordănescu a precizat încă de la sosirea sa la Târgu Jiu că nu se vor perfecta foarte multe transferuri în această perioadă, dar postul de fundaş central trebuie acoperit: „Postul de fundaş central trebuie acoperit acum urgent pentru că nu ştim când ne vom putea baza pe Christou Paraskevas. Eu sunt direct şi spun de ce avem acum nevoie. Din punctul meu de vedere, după ce am văzut toate meciurile echipei din tur, acolo trebuie neapărat adus ceva”. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite