De ce este bine să puneţi, de Florii, salcie la uşă şi la icoanele din casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare credincios duce acasă ramuri de salcie
Fiecare credincios duce acasă ramuri de salcie

Sărbătoarea Floriilor care se prăznuieşte în ultima duminică dinainte de Paşte rememorează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat cu frunze de palmier. În acest an, sărbătoarea este celebrată atât de catolici, cât şi de ortodocşi.

Floriile sau Duminica Stâlpărilor este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele. Astăzi îşi sărbătoresc onomastica toţi cei care la botez au primit nume de flori.

Credincioşii obişnuiesc să pună la intrarea în casă ramuri de salcie, pentru a avea pace şi înţelegere în familie. De asemenea, se crede că crenguţele de salcie îi feresc de boli pe cei care trăiesc în casa respectivă. Ca să ai o viaţă liniştită, crenguţele de salcie se ţin în casă un an.

În Bărăgan, credincioşii pun la uşi şi la icoanele din casă crenguţe de salcie, pentru care relele să nu se apriope de casele lor.

Ramuri de salcie sfinţită pe pomi fructiferi şi viţa de vie

În unele sate, oamenii agaţă pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei-de-vie, pe stupi şi la ferestre ramuri de salcie sfinţite. În felul acesta, toţi membrii familiei se vor bucura de prosperitate şi vor fi feriţi de probleme de sănătate.

Această zi are importante semnificaţii şi pentru fetele care sunt în căutarea sufletului-pereche. Ca să aibă noroc în dragoste, ele fierb o legătură de busuioc în apă, în noaptea de dinaintea Floriilor şi îşi spală părul cu fiertura rezultată, iar restul este atuncat sub un păr.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite