Cultul Cavalerilor Danubieni, religia secretă a dacilor. Cine le erau zeii, despre care adepţii n-aveau voie să vorbească
0
Cultul Cavalerilor Danubieni a fost o religie păgână care a existat până la apariţia şi instaurarea creştinismului în spaţiul etno-genetic românesc.
„De la cultul Cavalerilor Danubieni au parvenit până în zilele noastre doar o serie de sculpturi enigmatice, singurele documente ce le atestă existenţa. (...) De la această religie misterioasă ne-au parvenit puţine informaţii şi mărturii materiale. Ştim doar că a apărut în secolul I î.H., în lumea tracilor elenizaţi de la sud de munţii Balcani, aflaţi sub dominaţia romanilor, reprezentând, probabil, un simbol al rezistentei faţă de zeităţile cuceritoare pe care le impuneau celor învinşi“, arată istoricul Paul Ştefănescu. Cu toate acestea, cultul a fost studiat de o serie de istorici.
Dezvoltarea cultului
Cultul Cavalerilor Danubieni a atins apogeul în secolele II-III.
„În secolele III-IV s-a generalizat cultul unui zeu suprem, la origine traco-dac, care, prin sincretism a adoptat o serie de trăsături aparţinând unor zeităţi greco-orientale şi traco-frigiane. Este vorba de un zeu luptător, reprezentat călăre, având însemnele stindardului dac, elementele cosmosului şi balaurul ce simboliza forţele răului. Era un zeu suprem al agriculturii şi al păstorilor războinici, reprezentând binele care învinge răul. Acest zeu a apărut în perioada sec. I î.H. - III d.H şi s-a numit „Cavalerul Trac“, cultul său atingând apogeul în sec. II-III, când apare deseori dublat simetric“,
arată istoricul Paul Ştefănescu.
O religie tainică
Conform unor istorici, zeul călare simboliza călăreţii getului Burebista şi ai marelui preot Deceneu, ce arborau stindardul cap-de-lup al zeului Zamolxis, simbol al libertăţii şi vitejiei războincilor, iar calul era un simbol solar, simbol al imortalităţii. „Cultul a cunoscut treptat o extindere tot mai mare, cuprinzând provincia Tracia, sud-estul Macedoniei şi, în secolele II-III, Moesiile şi Dacia. (...) Cunoaşterea acestui cult se rezumă în prezent la studierea şi interpretarea a circa 226 de reprezentări ale zeilor întruchipaţi pe tăbliţele de piatră (114), de metal (95), de teracotă (4) şi pietre gravate (13). Nu s-a păstrat niciun fel de menţiune literară în privinţa cultului şi niciun fel de inscripţie care să-i menţioneze numele. În şapte cazuri se întâlnesc pe reliefuri dedicate acestor zei scurte inscripţii prezentate sub forma unor criptograme executate cu caractere greceşti, texte devenite prin deteriorare, complet indescifrabile. Din cele de mai sus rezultă, în primul rând, că era cu totul interzis adepţilor de a se vorbi despre ceremonialul religios, despre modul lui de desfăşurare şi mai ales despre învăţăturile date de preoţi adepţilor. În al doilea rând era vorba de o religie tainică, complet deosebită de celelalte existente, nefiind îngăduită adepţilor rostirea în public sau, cu atât mai mult, scrierea numelor zeilor adoraţi“, menţionează Paul Ştefănescu, în lucrarea „Enigme ale istoriei române“.
Cele mai vechi tăbliţe ale cultului
Monumentele cultului Cavalerilor Danubieni se împart în trei categorii, în funcţie de reprezentările care apar în acestea: cu un singur cavaler şi o mare zeiţă, cu o mare zeiţă alături de doi cavaleri şi scena banchetului sacru oferit celor trei zei. „Tăbliţele Cavalerilor Danubieni, care au cea mai mare vechime, reprezintă o Mare Zeiţă ce primeşte un Zeu cavaler, care calcă cu copitele calului un duşman învins. După aceea, în jurul Marii Zeiţe apar doi Cavaleri identici, care trec peste corpurile duşmanilor. Aceasta formează scena centrală a cultului. În jurul scenei, pe zone orizontale, sunt diferite simboluri de cult: berbecul, taurul, cocoşul, peştele, şarpele, leul, corbul şi vulturul. Apar şi divinităţile solare asociate religiei: Soarele, Luna, Luceferii etc. Sunt reprezentate, de asemenea, scene de sacrificul aparţinând cultului, precum şi banchetul ce se acordă în final în cinstea celor iniţiaţi“, prezintă Paul Ştefănescu.
Cine erau cele trei zeităţi
„Cele trei divintăţi - doi Cavaleri şi o mare Zeiţă - constituiau, fără îndoială, o triadă, căreia i se atribuiau puteri supranaturale în cele trei lumi: pământeană, cerească (solară) şi cea infernală (htonică)“, menţionează Paul Ştefănescu.
Cum a dispărut cultul Cavalerilor Danubieni
Cultul a dispărut ca urmare a dezvoltării creştinismului. „Cultul Cavalerilor Danubieni s-a stins treptat sub forma sa iniţială, o dată cu ofensiva creştinismului asupra religiilor păgâne. Dispariţia lui treptată a fost o consecinţă directă a crizei care a cuprins Imperiul Roman în perioada anarhiei militare (235-285). În anul 271, Imperiul Roman pierde Dacia, leagănul în care a apărut şi s-a dezvoltat acest cult. Au urmat invaziile barbare începând cu secolul al II-lea, care au distrus marile centre civile şi militare de pe malul drept al Dunării şi Tisei, unde culturl cunoscute o mare dezvoltare“, susţine Paul Ştefănescu.
Se încarcă comentariile...
