Ce dezechilibre a produs în sistemul bugetar noua lege a salarizării. O femeie de serviciu de la Primăria Târgu Jiu câştigă mai bine decât un profesor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma aplicării noii legi a salarizării, o femeie de serviciu sau un muncitor din Primăria Târgu Jiu au ajuns să câştige mai bine decât un profesor.

O femeie de serviciu din cadrul Primăriei Târgu Jiu are un salariu de încadrare de 2.000 de lei, la care se adaugă un spor pentru condiţii vătămătoare de 200 de lei, iar venitul unui portar ajunge la 2.000 de lei. De asemenea, un muncitor calificat are un venit lunar de 2.700 de lei, iar un şofer câştigă lunar peste 2.600 de lei. Sunt cam cele mai mici salarii din Primăria Târgu Jiu. În următoarea categorie se află consilierii Salariul cel mai mic al unui consilier porneşte de la 2.300 de lei şi ajunge la 6.500 de lei.

Cei mai mulţi angajaţi încadraţi pe funcţia de inspector un venit lunar de peste 4.000 de lei şi ajunge până la aproape 6.000 de lei. Un referent ajunge la un salariu de 4.300 de lei. Cele mai mari salarii le au primarul Marcel Romanescu, cu un salariu de bază de 13.000 de lei, şi cei doi viceprimari, Aurel Popescu şi Adrian Tudor, cu 11.600 de lei. Secretarul Primăriei, Grigore Jianu, câştigă aproximativ 12.000 de lei. Directorii din primărie au un venit lunar de 9.200 de lei, iar şefii de birou între 6.400 şi 8.200 de lei.

„Un îngrijitor de la şcoală are mai multe respeonsabilităţi decât unul de la primărie“

În schimb, un cadru didactic aflat la început de drum are un salariu net de aproximativ 1.500 de lei. De asemenea, un profesor cu o vechime de peste zece ani cu gradul didactic II primeşte un salariu net de 2.000 de lei, cam cât un şofer de la primărie.

Constantin Huică, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Gorj, spune că legea este neunitară: „Vorbim de o lege a salarizării neunitare. Sindicatele au avut ca obiectiv susţinerea şi elaborarea unei legi unitare, dar Guvernul a decis să fie o lege a salarizării neunitare. Această lege a intrat în vigoare şi s-a apalicat aleşilor locali, parlamentarilor, tot ce înseamnă aparat administrativ până la preşedintele ţării, urmând ca la celălalte sectoare bugetare să se aplice de la 1 ianuarie. Un îngrijitor de la o unitate de învăţământ are mai multe responsabilităţi faţă de unul de la o primărie sau consiliul judeţean, dar salariul pe care-l câştigă este mult mai mic. Un îngrijitor are responsabilităţi şi faţă de copiii care sutn aduşi la grădiniţă şi se ocupă de îngrijirea lor“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite