Biserica monument istoric de la Mănăstirea Dealu Mare a fost resfinţită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitropolitul Olteniei a participat la slujba de resfinţire
Mitropolitul Olteniei a participat la slujba de resfinţire

Biserica ce poartă hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a Mănăstirii Dealu Mare din comuna Borăscu, a fost resfinţită duminică, 22 mai.

Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire au fost săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „În duminica de astăzi, la Sfânta Liturghie, am ascultat Sfânta Evanghelie care ne istoriseşte despre vindecarea unui slăbănog de 38 de ani. Asemenea vindecări se petreceau în Vechiul Testament, căci Dumnezeu n-a parasit niciodată lumea. A purtat de grijă oamenilor bolnavi, slabi, neputincioşi, paralizaţi, în diferite chipuri, în diferite moduri şi-n diferite timpuri. Aşadar, Cuvântul lui Dumnezeu deodată lucrează în organismal bolnav şi suferind al acestui om, şi la auzul cuvintelor lui Dumnezeu, trupul acesta alcătuit de mâna lui Dumnezeu se vindecă, depăşind speranţele lui, depăşind gândirea umană a celor de lângă el, pentru că Dumnezeu face ca lumea să fie vie şi cheamă chiar din moarte, cum ştim că a chemat sufletul lui Lazăr şi l-a înviat a patra zi”, a subliniat ÎPS Irineu. 

Dealul Mare

Biserica a fost construită în anul 1865 

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a Mănăstirii Dealu Mare a fost zidită în anul 1865 de Constantin Savoiu şi pictată în anul 1874, fiind sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Atanasie, Episcopul Râmnicului Noului Severin. A fost desfiinţată în anul 1959 şi reînfiinţată în 1992, fiind o mănăstire de maici. Între anii 1994 – 2015 au fost efectuate lucrări de renovare şi repictare, construindu-se pronaosul, pridvorul bisericii, clopotniţa, chiliile şi gardul împrejmuitor. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite