Bacalaureat 2021. Nouă elevi au fost eliminaţi la a doua probă. „Trebuie găsite nişte procedee tehnice de bruiaj“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nouă candidaţi au fost depistaţi cu telefoane mobile şi au fost eliminaţi de la Bacalaureat
Nouă candidaţi au fost depistaţi cu telefoane mobile şi au fost eliminaţi de la Bacalaureat

Nouă elevi din judeţul Gorj au fost eliminaţi de la a doua probă obligatorie profilului de la examenul de Bacalaureat 2021.

Aceştia au fost prinşi cu telefoanele mobile asupra lor la cea de-a doua probă a examenului de Bacalaureat 2021 şi au fost eliminaţi din sală. Ei nu mai au voie să participe la următoarele două sesiune ale examenului de Bacalaureat. 

„Candidaţii depistaţi cu telefoane mobile asupra lor faţă de care s-a luat măsura eliminării sunt de la Colegiul Naţional «Gheorghe Tărărăscu», doi candidaţi, de la Liceul Teroretic Novaci, patru candidaţi, Colegiul Tehnic „Henri Coandă“ Târgu Jiu şi încă un caz înregistrat la Colegiul Naţional «Tudor Arghezi» din Târgu Cărbuneşti. Nu mai au voie să se înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat“, a spus Constantin Negrea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. 

Căştile, greu de depistat de profesorii supraveghetori

Mai există o metodă des întâlnită în rândul candidaţilor la examen, cea a introducerii în ureche a unei căşti. „Ar trebui găsite nişte procedee tehnice de bruiaj în care să depistezi un elev care să copieze în acest sens, deoarece profesorii asistenţi nu prea au modalităţi tehnice şi nici nu pot să facă o percheziţie sau să-i atingă pe candidaţi“, mai spuns Constantin Negrea.

Următoarea probă, cea alegere, va avea loc mâine, 30 iunie. 

Pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 3.315 de candidaţi, dintre care 2515 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 800 de candidaţi din promoţiile anterioare.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 12:00).

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite