Accident cu patru victime în comuna Runcu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru persoane au fost rănite                                                                                                  Foto: Facebook
Patru persoane au fost rănite                                                                                                  Foto: Facebook

Un accident rutier grav soldat cu rănirea a patru persoane a avut loc, aseară, pe raza satului Bâlta, din comuna Runcu.

„Echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 134 Bâlta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pătrunzând pe contrasens şi a intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar din sens opus, de un bărbat de 36 de ani, din comuna Runcu.

În urma impactului au rezultat a patru victime, şoferi şi pasageri, care au fost transportate cu ambulanţa la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale .

Conducătorii auto nu au fost testaţi cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate în care se aflau, fiindu-le recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite