A început procesul poliţistului care este acuzat că i-a propus unei suspecte să facă sex în sediul postului de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul fostului şef al Poliţiei Urdari, Gorj, Nicu Pasăre, a început astăzi la Judecătoria Târgu Jiu. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru comiterea infracţiunii de favorizare a făptuitorul în scop sexual fals intelectual şi uz de fals.

Nicu Pasăre este acuzat că i-ar fi cerut favoruri sexuale unei localnice pentru a o scăpa de un dosar penal care viza sustrageri de cărbune. Femeia a respins propunerile şefului de post din Urdari şi a depus o sesizare la Pachetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Oamenii legii au organizat un flagrant şi l-au reţinut pe poliţist chiar în sediul Postului de Poliţie din Urdari, unde ar fi avut loc propunerea. Poliţistul s-a prezentat ieri la Tribunalul Gorj, la primul termen al procesului. Acesta a susţinut că este nevinovat şi că se va îndrepta împotriva femeii care l-a reclamat. 

Judecat în arest la domiciliu

Judecătoria Târgu Jiu a constatat legalitatea sesizării cu rechizitoriu şi a decis menţinerea măsurii arestului la domiciliu:

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul - Pasăre Nicu, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, fals intelectual, şi uz de fals şi menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare“,

a stabilit instanţa de judecată. 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite