13 poliţişti gorjeni sunt acuzaţi de luare de mită. Primeau bani pentru a permite efectuarea de transporturi cu cărbune furat
013 poliţişti din Rovinari, Turceni şi alte posturi de poliţie sunt acuzaţi de luare de mită. Aceştia primeau bani pentru a permite efectuarea de transporturi autor cu cărbune furat din carierele miniere.
Potrivit unui comunicat DGA, lucrătorii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pun în executare un număr de 23 mandate de percheziţie domiciliară emise de către Tribunalul Bucureşti la domiciliile suspecţilor şi la locurile de muncă ale acestora, respectiv Poliţia Oraşului Turceni şi Poliţia Oraşului Rovinari. De asemenea, se vor pune în executare, în vederea continuării cercetărilor, un număr de 28 mandate de aducere a suspecţilor, 10 dintre aceştia fiind cercetaţi pentru furt calificat, 5 pentru pentru dare de mită şi 13 pentru luare de mită.
Cărbunele furat era vândut în Gorj, Dolj şi Mehedinţi
Conform com,unicatului Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii suspecţi din Rovinari, Turceni şi posturile arondate primeau mită pentru a permite tranzitarea zonei de competenţă a utilitarelor încărcate cu cărbune furat de la Complexul Energetic Oltenia.
„În urma cercetărilor efectuate, au fost identificate mai multe persoane care aveau ca preocupare constantă sustragerea unor cantităţi însemnate de cărbune din instalaţiile de transport ale Complexului Energetic Oltenia. Ulterior, acest cărbune era transportat şi comercializat pe raza judeţelor Dolj, Gorj şi Mehedinţi. Activitatea de transport a cărbunelui sustras era desfăşurată sub protecţia unor agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Gorj – Poliţia Oraşului Turceni, Poliţia Oraşului Rovinari şi posturile de poliţie arondate, care pretindeau şi primeau sume de bani pentru a permite tranzitarea zonei de competenţă a autoutilitarelor folosite în acest scop“.