VIDEO Târgoviştenii au asistat la o execuţie în aer liber: repetiţie cu public pentru "Atacul de Noapte", din cadrul Festivalului Naţional "Dracula"
0În această noapte, ruinele din Parcul Chindiei vor deveni "un câmp de război". Repetiţiile pentru spectacolul istoric „Vlad Voievod Drăculea”, care se compune din patru scene de luptă, a fost urmărit cu sufletul la gură de sute de târgovişteni.
Scenele, la care vor participa pentru 100 de cascadori, voluntari şi actori, vor fi jucate de nume grele, precum Carmen Tănase, George Alexandru sau George PetrovCascadoriile vor fi jucate de profesioniştii de la „Lupii Albi”.
Atacul de noapte a fost o bătălie din noaptea de 17 iunie 1462 între armata condusă de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, cunoscut ulterior ca „Dracula”, după numele tatălui său, aşa cum arată însemnările istoriei, şi armata condusă de sultanul Mehmed al II-lea al Imperiului Otoman. Ea s-a desfăşurat în apropierea Târgoviştei, campania având ca rezultat o victorie decisivă a românilor.
Cele două oştiri au avut mai multe ciocniri, cea mai semnificativă fiind atacul de noapte în care Ţepeş, deghizându-şi ostaşii în straie otomane, a atacat tabăra turcească în timpul nopţii pentru a încerca să-l ucidă pe sultan.
Dracula la Târgovişte
Festivalul Medieval Dracula, ce are loc la Târgovişte în perioadă 13-16 iunie, are, pe lângă rolul de a atrage turişti, şi pe acela de a sublinia adevărul istoric, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
"Festivalul Dracula este o manifestare prin care dorim să realizăm un punct de maximă atracţie turistică. Deţinem unele dintre cele mai frumoase peisaje naturale, tradiţii şi obiceiuri ce ar putea plasă judeţul Dâmboviţa şi municipiul Târgovişte pe hartă celor mai vizitate obiective turistice din România.
Vreme de mai bine de 300 de ani Targovistea, reşedinţa judeţului, a fost capitală provinciei istorice Ţara Românească, locul unde au domnit 33 de voievozi, unul dintre ei fiind legendarul Vlad Ţepeş, cel care a construit simbolul cetăţii, Turnul Chindiei", subliniază Ţuţuianu.
De unde vine numele de Dracula
Supranumele Dracula atribuit voievodului Ţării Româneşti Vlad al III-lea s-a născut din asocierea teoriei inspirate de crudele sale pedepse cu poreclă populară a tatălui sau Vlad al ÎI-ea, supranumit Dracul, asociere care a generat şi numirea celui de-al doilea fiu al sau, Vlad, de către contemporani Draculea, adică fiul Dracului sau fiul Dragonului.
Ar fi de asemenea de menţionat că Vlad Ţepeş a fost contemporan cu Mahomed sau Mehmed al ÎI-lea, Cuceritorul Constantinopolului, cu Ştefan cel Mare, domnul Moldovei şi cu Matei Corvin, regele Ungariei. Vlad Ţepeş, că de altfel oricare alt personaj istoric atât de complex, trebuie înţeles foarte bine în contextul epocii în care a trăit.
Cei care vin la Festivalul Medieval Dracula de la Târgovişte, deschis vineri seară, pot participă la ateliere şi demonstraţii de jocuri medievale, pot vizită târgul medieval tematic "Negustori la poartă Cetăţii". Duminică va avea loc, pe ruinele Curţii Domneşti, un spectacol inspirat de momentul istoric al atacului de noapte al lui Vlad Ţepeş împotrivă turcilor.
În cadrul festivalului mai sunt concerte şi spectacole de teatru.
Duminică, 15 iunie
10.00 – 23.00 Târg medieval tematic “ Negustori la poarta Cetăţii”
Curtea Domnească (Turnul Chindiei)
11.00 – 14.00 Ateliere medievale – tras cu arcul, mânuirea sabiei, aruncatul suliţei, călărie, dans
Parcul Chindia (“Poiana cu Ţepe”, “Câmpul de luptă”)
18.00 Atelier şi demonstraţie de jocuri medievale
Parcul Chindia (“Poiana cu Ţepe”)
21.30 – Spectacolul istoric VLAD VOIEVOD DRACULA
Parcul Chindia (“Câmpul de Luptă”)
Luni, 16 iunie
10.00 – 21.00 Târg medieval tematic “ Negustori la poarta Cetăţii”
Curtea Domnească (Turnul Chindiei)
20.00 Recital muzică veche – Trupa Trei Parale
Parcul Chindia (“Poiana cu Ţepe”)
21.00 HAMLET
Curtea Domnească
PE ACEEAŞI TEMĂ:
VIDEO Repetiţii pentru spectacolul "Vlad Voievod Drăculea", de la Târgovişte
VIDEO Premieră la Târgovişte. Autorităţile vor organiza Festivalul Naţional "Dracula"
VIDEO Festivalul Naţional „Dracula” va fi organizat în perioada 14 - 16 iulie, la Târgovişte