VIDEO Acuzaţii grave la adresa administratorilor unei bălţi de pescuit din Dâmboviţa, acolo peştele ar avea probleme de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
peste cu viermi

Un pescar amator spune că tot peştele din Lacul 2 Bungetu, din comuna dâmboviţeană Văcăreşti, este contaminat cu tenie. Acesta spune că atunci când soţia sa a încercat să-l pregătească pentru consum, din stomacul peştelui au ieşit mai mulţi viermi mari.

„Pur şi simplu îmbolnăvesc oamenii cu peştele. Eu am observat treaba asta acasă. I-am înştiinţat pe adminsitratorii bălţii şi au spus că nu cred că sunt toţi bolnavi toţi peştii. Pe mine mă interesază să nu mai păcălească pe alţii şi ori s-o inchidă ori să rezolve problemele. Trebuie date anumite antibiotice. SUnt periculoşi viermii. E de ajuns să ajungă un ou în corpul tău şi dezvoltă milioane”, spune Ionuţ Vasile, pescar amator.

Alexandru Rădulescu, acţionarul majoritar al balţii spune că totul este o făcătură. 

„Toată treaba asta e cusută cu aţă albă pentru că eu acolo am câştigat o licitaţie şi unii s-au cam deranjat. N-a mai găsit nimeni un al doilea exemplar cu viermi. Nu am mai primit sesizări. Nici nu mai există. Eu cred că a fost pus de cineva să facă treaba asta. Nu există nicioproblemă cu balta noastră care să afecteze omul”, spune Alexandru Rădulescu.

„peştele nu face tenie”

Pescarul a transmis deja o sesizare la OPC însă cazul va fi cercetat de inspectorii DSV.

„Trebuie făcute analize amănunţite. Viermii sunt periculoşi pentru oameni. În prmiul rând e disgraţios. Trebuie făcute analiza apei să vedem dacă găsim aşa ceva.  O să facem cercetarea noi după ce primim plângerea.  Oricum, tenie nu este pentru că peştele nu face tenie. Cel mai probabil ar fi anisakis, care şi acesta este periculos”, spune directorul DSV Dâmboviţa, Sandu Tolea.                   

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite