VIDEO Îmbrânceli pentru alimentele date de preoţi enoriaşilor veniţi la resfinţirea Bisericii Mănăstirii Dealu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de credincioşi şi-au dat coate pentru a primi o pungă cu alimente din partea Arhiepiscopiei Târgovişte. Preoţii le-au pregătit oamenilor care au participat la slujba de sfinţire a Bisericii Mănăstirii Dealu câteva „merinde” de post.

După ce le-au cerut aleşilor să le mărească şi lor pensiile, credincioşii au dat năvală pentru pachetele oferite de Arhiepiscopia Târgovişte, care conţineau pâine, pufarine sau piscuiţi, toate produsele fiind de post.

Ce s-a întâmplat la Mănăstirea Dealu

Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Dealu, care adăposteşte capul lui Mihai Viteazul, a resfinţită după 517 ani. Măsura a fost dispusă de Arhiepiscopia Târgovişte, ca urmare a unor lucrări de restaurare şi reabilitare bisericii. Mănăstirea Dealu se află în localitatea Viforâta, comuna Aninoasa, în apropiere de Târgovişte. Slujba, la care au participat câteva mii de credincioşi, a fost oficiată de ptriarhul Daniel, iar la la eveniment au participat mai mulţi oficiali, printre care Călin Popescu Tăriceanu şi Viorica Dăncilă, primul ministru al României.

Pentru acest eveniment toate bisericile din Târgovişte au fost închise, pentru ca preoţii să vină la Mănăstirea dealu, însoţiţi de enoriaşi.

Imagine indisponibilă

Alimentele pe care le-au primit enoriaşii. FOTO: partenertv.ro

Mănăstirea Dealu este cunoscută ca cea mai mare necropolă domnească din ţară. În partea dreaptă a necropolei este înmormântat capul domnitorului Mihai Viteazul (1592-1601), iar în stânga este mormântul domnitorului Radu cel Mare. Tot acolo sunt înhumaţi Vlad Dracul şi fiul său Nicolae, Vladislav al II-lea, Jupâniţa Caplea, Vlăduţ Voievod sau Vlad cel Tânăr, fratele lui Radu, Radu Vodă Bădica, Vlad Înecatul,  Pătraşcu Vodă cel Bun şi capul lui Mihai Viteazul. Tot acolo s-a tipărit şi prima carte din spaţiul Românesc. 

Manifestarea religioasă s-a încheiat cu parada militară a Batalionului Brigăzii 30 gardă „Mihai Viteazul”.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite